Şalaru a discutat cu Băsescu despre necesitatea formării unui nou partid
alte articole
„Astăzi, am avut un schimb de opinii despre situaţia politică din Republica Moldova cu preşedintele Traian Băsescu. Împreună am trecut în revistă problemele apărute după alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi necesitatea continuării drumului euro-atlantic”, a scris Şalaru pe pagina sa de Facebook.
Totodată, cei doi politicieni au discutat şi despre necesitatea constituirii unei noi formaţiuni politice noi la Chişinău, întrucât fostul ministru, deşi încă membru al Partidului Liberal, nu ar mai avea susţinere în această formaţiune. Amintim că cel care a înaintat solicitarea de demitere a lui Anatol Şalaru din funcţia de ministru al Apărării a fost Mihai Ghimpu, liderul PL.
„O temă abordată în cadrul discuţiilor a reprezentat-o necesitatea construirii unei noi structuri politice, dar şi, reconstrucţiei instituţionale a statului astfel încât să putem face faţă încercărilor Federaţiei Ruse de a transforma Republica Moldova într-o enclavă a sa. Unirea se face, nu se dezbate!”, a adăugat fostul ministru.
În context, Şalaru a ţinut să scrie şi despre vizita lui Dodon în Transnistria. Acesta a menţionat că Dodon nu ratează nicio zi fără a face măcar un pas către predarea Republicii Moldova în mâinile Federaţiei Ruse.
„Prezidentul de Sadova s-a umilit în faţa reprezentantului intereselor ruseşti din Transnistria. Era bine ca Dodon, înainte de a merge să discute cu şeful separatiştilor de la Tiraspol, să fi trecut pe la mormintele celor care, în 1992, au fost torturaţi şi ucişi de cei pe care el îi consideră parteneri. Era bine că înainte să meargă să pupe ciubota rusească de pe grumazul Basarabiei, să meargă să le privească în ochi pe mamele care şi-au pierdut feciorii în războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru. Era bine să meargă să-i privească în ochi pe cei care au rămas orfani pentru că taţii lor au luptat şi au murit apărând pământul pe care Dodon îl scoate iarăşi la mezat. Trădarea de neam nici măcar Dumnezeu nu o iartă!”, se arată în mesajul lui Şalaru.
Igor Dodon a semnat decretul privind demisia lui Anatol Şalaru din funcţia de ministru al Apărării la 27 decembrie 2016, chiar a doua zi după ce a ocupat fotoliul de preşedinte.