Salariul minim brut va creşte începând cu 1 ianuarie 2025 - lege adoptată de Senat

Credite rapide până la salariu (Facebook)
Ana Ion
09.10.2024

Salariul minim brut va creşte la 4.100 lei începând cu 1 ianuarie 2025, conform legii privind salariul minim european, care a fost deja aprobată de Senat şi a fost trimisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor.

Legea privind introducerea salariului minim european, iniţiată de Guvern, a fost adoptată de Senat cu 90 de voturi „pentru”. Această iniţiativă transpune în legislaţia naţională Directiva Uniunii Europene referitoare la salariile minime adecvate.

Dacă legea va trece, angajaţii români ar urma să primească un salariu net de aproximativ 2.450 lei, comparativ cu 2.363 lei net cât este în prezent. Veniturile salariale vor fi ajustate anual, în funcţie de puterea de cumpărare şi de nivelul general al salariilor, a explicat ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, într-o declaraţie de presă.

Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, termenul pentru adoptarea tacită fiind stabilit pentru 27 octombrie, potrivit aceleaşi surse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor