Rusia va livra Iranului sistemul S-300 după semnarea acordului între cele două părţi

Compania rusă de stat Almaz-Antey a declarat marţi că va livra Iranului sistemul de rachete S-300, după încheierea acordului comercial cu Teheranul în acest sens.
Lansator de rachete S-300. (ANDREY SMIRNOV / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
03.06.2015

Compania rusă de stat Almaz-Antey a declarat marţi că va livra Iranului sistemul de rachete S-300, după încheierea acordului comercial cu Teheranul în acest sens, relatează Daily Mail.

Directorul executiv al companiei, Ian Novikov, a confirmat faptul că Moscova a ridicat restricţiile asupra livrărilor către Teheran, restricţii impuse în 2010, sub presiunea Occidentului .

Novikov nu a specificat însă când ar putea începe livrările sau cât de aproape sunt cele două tabere de încheierea acordului respectiv.

“Toate restricţiile au fost ridicate de către autorităţile politice. Când va exista un contract vom furniza sistemul, inclusiv către Iran”, a declarat Novikov.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, în luna aprilie, un decret prin care a suspendat o interdicţie autoimpusă asupra vânzării sistemului S-300 către Iran.

Decizia sa a avut loc în contextul în care puterile mondiale, inclusiv Rusia, au ajuns la un acord interimar cu Iranul în privinţa limitării programului său nuclear, adaugă Daily Mail.

Iranul şi grupul de ţări P 5+1 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi-au propupus ca, până la sfârşitul acestei luni să ajungă la un acord final şi cuprinzător care ar prevedea restrângerea semnificativă a activităţii nucleare iraniene în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care au afectat puternic economia iraniană.

Totuşi, rămân semne de întrebare în legătură cu şansele realizării acestui acord în condiţiile în care autorităţile iraniene au declarat în mai multe rânduri că nu vor permite inspectarea centrelor lor militare şi nucleare de către elemente din afara ţării.

SUA a declarat că dreptul de a efectua astfel de inspecţii reprezintă o condiţie esenţială pentru realizarea oricărui posibil acord între cele două părţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor