Rusia susţine că nu va doborî nicio rachetă americană lansată împotriva guvernului sirian
Şeful Comisiei pentru Apărare şi Securitate a Consiliului Federaţiei Ruse a declarat că forţele militare ruseşti din Siria nu vor încerca să intercepteze nicio rachetă americană, dacă Washingtonul va ordona un alt atac aerian.
alte articole
Senatorul rus Viktor Ozerov a declarat luni agenţiei de ştiri Interfax că “forţele noastre armate se află în Siria pentru a lupta împotriva terorismului – nu pentru a o apăra de ameninţările externe. Nu acesta este mandatul nostru şi nu vor intercepta nimic”.
Ozerov a adăugat că armata siriană are încă toate drepturile legale pentru a doborî rachetele.
Răspunzând unor rapoarte media, potrivit cărora SUA ar putea lansa noi atacuri împotriva guvernului sirian dacă mai sunt folosite arme chimice, Ozerov a numit această ameninţare ca fiind “absurdă”, afirmând că “Damascul nu are nicio armă chimică”.