Rusia, SUA consolidează forţele din Siria


Poză făcută la bordul fregatei ruseşti Amiral Essen în largul coastei siriene, în Marea Mediterană
Poză făcută la bordul fregatei ruseşti Amiral Essen în largul coastei siriene, în Marea Mediterană (Maria Antonova/AFP/Getty Images)

Navă de desant Saratov a Rusiei a pătruns în apele Mediteranei de est în această săptămână, în drum spre un port sirian, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală turcă.

Potrivit raportului, Saratov a tranzitat strâmtoarea Bosfor şi s-a apropiat de portul sirian Tartous, unde se aşteaptă să acosteze în zilele următoare. Flota rusă aflată în prezent în Marea Mediterană este formată din peste 10 nave de luptă şi auxiliare, care fac parte din diferite unităţi ale marinei.

Raportul a fost confirmat de observatorul maritim şi fotograful turc Yörük Isik, care a publicat luni, 11 ianuarie, un set de fotografii care arată nava Saratov tranzitând strâmtoarea Bosfor.

Navele mari de desant şi navele auxiliare ale marinei ruseşti participă de obicei la procesul de transport al proviziilor către grupul de aviaţie rus staţionat pe aeroportul Hmeimim (zona Lattakia).

În ultimii cinci ani, forţele armate ruse şi-au crescut numărul de transporturi logistice către guvernul sirian, deoarece nu numai că oferă ajutor umanitar, ci şi arme noi către Armata Arabă Siriană (SAA).

Cu doar câteva zile înainte de observarea navei de război ruseşti, un mare convoi de vehicule aparţinând coaliţiei conduse de SUA a intrat în nord-estul Siriei, către o bază a armatei în provincia Deir Ezzor. Convoiul - major - a fost observat intrând din Irak în weekendul trecut.

Potrivit Agenţiei de Ştiri Arabe Siriene (SANA), care a citat surse locale, Coaliţia condusă de SUA a trimis întăriri militare şi logistice la baza din Deir Ezzor.

Agenţia a citat surse locale spunând că o coloană de aproximativ 30 de vehicule, inclusiv camioane încărcate cu arme grele, printre care tunuri şi tancuri aparţinând armatei SUA, au intrat în Al-Hasakah din provincia irakiană Ninive, înainte de a se îndrepta spre baza din Deir Ezzor.

Sursele au indicat că transportul a fost însoţit de elicoptere şi vehicule militare americane. Acest convoi de întăriri militare americane este probabil parte a mecanismului de rotaţie a trupelor care are loc la fiecare câteva săptămâni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe