Rusia şi SUA discută în secret despre crearea unei “zone sigure” în sudul Siriei
alte articole
Oficialii ruşi şi americani s-au întâlnit în repetate rânduri în ultimele săptămâni, a declarat o sursă anonimă pentru Al-Monitor. Convorbirile ar fi inclus şi o întîlnire în Iordania în luna mai.
“Săptămâna trecută, americanii şi ruşii s-au întâlnit în Iordania cu oficiali iordanieni pentru a discuta despre aceste zone [sigure]”, a susţinut sursa. “Întâlnirea din Iordania a fost un cadru în care SUA şi Rusia, Israelul şi Iordania pot lucra împreună pentru a crea o zonă de reducere a conflictului în sudul Siriei”.
Şase runde de negocieri susţinute de ONU în Geneva au eşuat până acum să conducă la o soluţionare politică a conflictului sirian, ce durează de peste 6 ani. Războiul sirian s-a soldat până acum cu 400.000 de morţi şi a generat aproximativ 5 milioane de refugiaţi.
Rusia, Turcia şi Iranul au convenit în ceea ce priveşte stabilirea unor “zone de dezescaladare a conflictului” pe cuprinsul Siriei, în cadrul unor discuţii găzduite de ruşi în capitala kazahă Astana în luna mai. Stabilirea zonelor este o acţiune ce urmăreşte să pună capăt ostilităţilor dintre grupurile înarmate ale opoziţiei şi guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Intervenţia Rusiei în războiul sirian, începând cu septembrie 2015, a fost marcată de acuzaţii potrivit cărora loviturile sale aeriene au vizat infrastructuri civile, inclusiv moschee, şcoli şi convoaie umanitare.