Rusia neagă cu vehemenţă alegerea de duminică a cetăţenilor R. Moldova. Peskov: Maia Sandu nu este preşedinta ţării sale, a votat-o diaspora

Dmitri Peskov (Captură YouTube)
Maria Maevschi
05.11.2024

Rusia nu recunoaşte recenta victorie în alegeri a preşedintei în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat marţi, 5 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenţia de presă pro-statală Kommersant, motivând că moldovenilor aflaţi în Federaţie li s-ar fi încălcat „dreptul la vot”.

„Cât despre doamna Sandu, voi ştiţi că ea nu este, după cum înţelegem, preşedinta ţării sale.” Acest fapt ar fi fost cauzat, în viziunea oficialului de la Kremlin, de faptul că „majoritatea populaţiei nu a votat pentru ea”, făcând referire la faptul că Maia Sandu l-a învins pe Stoianoglo, candidatul pro-rus, datorită moldovenilor din diasporă, care sunt cetăţeni ai R. Moldova la fel ca şi cei din ţară.

La subiectul legat de amestecul Federaţiei Ruse în alegerile din Moldova, purtătorul de cuvânt a Kremlinului a declarat: „Desigur, am auzit astfel de acuzaţii nefondate, dar nu am auzit niciodată reproşuri la adresa noastră care să fie susţinute de informaţii credibile, măcar parţial”, notează TV8.

Peskov s-a arătat nemulţumit de faptul că actuala conducere de la Chişinău nu manifestă interes pentru cultivarea unor bune relaţii cu Rusia, în timp ce opoziţia din Republica Moldova ar fi supusă unui atac, opozanţii fiind arestaţi sau percheziţionaţi.

Pro-europeana Maia Sandu, a câştigat duminică 3 noiembrie alegerile prezidenţiale cu un scor de 55,35% la 44,65 % pentru candidatul susţinut de Moscova, Alexandr Stoianoglo, în ciuda a ceea ce ea a numit o interferenţă electorală „fără precedent” susţinută de Moscova.

Cu aceeaşi retorică a ieşi şi Partidul Socialiştilor, favoritul Rusiei, cel care l-a promovat şi susţinut pe adversarul Maiei Sandu, Alexandr Stoianoglo, marţi, 5 noiembrie, anunţând că nu o consideră pe Sandu ca fiind legitim aleasă şi că nu o va recunoaşte ca preşedinte.

Totodată, fostul preşedinte Igor Dodon, lider al socialiştilor susţinuţi de Kremlin, a acuzat-o pe preşedinta Sandu de „manipulări obraznice” şi a declarat că a fost aleasă doar datorită voturilor diasporei. În context, Partidul Socialiştilor a anunţat că intenţionează să facă apel la Curtea Constituţională şi la Comisia Electorală Centrală cu privire la presupusele „încălcări din partea autorităţilor”.

Alegerile au înregistrat o prezenţă record în rândul diasporei moldoveneşti. Aproximativ 327 000 de voturi au fost exprimate din străinătate, dintre care aproape 83% au fost pentru Maia Sandu.

În ţară, preşedintele în exerciţiu a obţinut 48,67% din voturi, faţă de 51,3% câştigate de fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, miza Moscovei în aceste alegeri. Ţara cu 2,5 milioane de locuitori a înregistrat o prezenţă la vot de 54%.

Autorităţile moldoveneşti, observatorii independenţi şi oficialii din UE şi SUA au indicat o campanie de influenţă malignă care a implicat reţele criminale şi grupuri politice legate de Rusia, fiind vorba despre gruparea criminală Şor. Autorităţile de la Chişinău au precizat că Moscova a cheltuit în această campanie zeci de milioane de dolari pentru susţinerea lui Stoianoglo.

Maia Sandu a insistat mult timp că adevăratul adversar al guvernului său şi al parcursului european al Moldovei este Kremlinul, care poartă un război hibrid menit să împingă Chişinăul înapoi pe orbita Moscovei în ceea ce preşedinta a descris drept „o fraudă de proporţii fără precedent”.

De menţionat este faptul că, potrivit ISW, la 4 noiembrie, Kremlinul a lansat, prin intermediul reţelei sale de propagandă o operaţiune de discreditare a victoriei preşedintei în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, în alegerile prezidenţiale din Moldova.

Numeroşi lideri mondiali au felicitat-o pe Maia Sandu la 3 şi 4 noiembrie, iar observatorii electorali internaţionali au lăudat în mare măsură desfăşurarea alegerilor, în ciuda încercărilor Rusiei de a influenţa rezultatele împotriva preşedintei în exerciţiu, scrie ISW.

Partidele de opoziţie şi oficialii pro-ruşi de la Chişinău au încercat să discrediteze victoria Maiei Sandu. Astfel Partidul Socialist din Moldova a numit-o „preşedintă nelegitimă”, iar oligarhul fugar Ilan Şor, afiliat Kremlinului, şi ascuns la Moscova de justiţia din Moldova, a declarat postului rus de televiziune Rossiya-24 că opoziţia moldovenească ar avea „dovezi” ale falsificărilor în masă în favoarea Maiei Sandu

Şi fostul preşedinte moldovean pro-Kremlin Igor Dodon a declarat pentru agenţia de presă a Kremlinului TASS că Maia Sandu ar fi câştigat doar datorită votului diasporei moldoveneşti.

Astfel, spaţiul informaţional rusesc a preluat declaraţiile opoziţiei pro-ruse de la Chişinău, afirmând că alegerile moldoveneşti ar fi fost controlate de „birocraţi europeni” şi că moldovenii nu au avut nicio putere în determinarea rezultatului alegerilor.

ISW a raportat anterior despre eforturile sistematice ale Rusiei de a se amesteca în alegerile moldoveneşti pentru a deraia trecerea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană (UE) şi victoria Maiei Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor