Rusia: Activişti ai campaniei lui Navalni închişi în oraşul Soci
alte articole
Tribunalul din oraşul Soci a declarat marţi că Olesya Khristosenko şi Konstantin Gudimov au participat la mitinguri neautorizate şi a decis să rămână în detenţie pentru 12 şi respectiv 8 zile.
Alexei Navalni, un rival al preşedintelui rus Vladimir Putin, desfăşoară o campanie pentru alegerile prezidenţiale din Rusia din martie 2018 în ciuda declaraţiei publicate de Comitetul Electoral Central, care a precizat că politicianul din opoziţie nu poate candida din cauza unei condamnări într-un dosar legat de infracţiuni financiare. Navalni a declarat în repetate rânduri că procesul a fost motivat politic.
Navalni şi susţinătorii săi au desfăşurat proteste pe cuprinsul Rusiei în 7 octombrie, cu ocazia celei de-a 65-a zi de naştere a preşedintelui Putin, sfidând un avertisment al Kremlinului că organizatorii adunărilor publice neautorizate vor fi aduşi în faţa instanţei.
Putin, care şi-a consolidat controlul asupra Kremlinului şi sistemului politic rusesc în cei peste 18 ani în care s-a aflat la putere ca preşedinte sau premier, este un potenţial candidat la alegerile de anul următor şi se estimează că va câştiga un nou mandat de şase ani.