Rumen Radev a depus jurământul în calitate de nou prim-ministru al Bulgariei

Bulgaria are un nou guvern la mai puţin de trei săptămâni de la al optulea tur de alegeri generale din ultimii cinci ani.
Vineri, parlamentul de la Sofia a aprobat un cabinet format dintr-un singur partid, condus de fostul preşedinte Rumen Radev. Noul guvern, cu acesta în funcţia de prim-ministru, a înlocuit cabinetul interimar după ce a depus jurământul.
Radev a obţinut 124 de voturi în cadrul votului parlamentar, 70 de parlamentari votând împotriva lui şi 36 abţinându-se.
Partidul de centru-stânga al lui Radev, Bulgaria Progresistă (PB), a ieşit ca cea mai puternică forţă din alegerile anticipate din 19 aprilie, cu 44,6% din voturi. Radev, un fost general, a declarat război „corupţiei şi oligarhiei”, informează dpa.
În declaraţia sa de guvernare, Radev a reafirmat că Bulgaria va fi o ţară „demnă şi eficientă” în Europa şi în lume.
Cu toate acestea, el a spus că guvernul său va căuta să „apere interesele bulgare” în cadrul alianţelor din care Bulgaria face parte, precum Uniunea Europeană şi NATO.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat pe Radev pentru alegerea sa în funcţia de prim-ministru. „Într-o perioadă de schimbări geopolitice profunde”, a scris ea pe X, „avem o agendă solidă la care să lucrăm.”
Bulgaria a adoptat euro la începutul anului – deşi fără un buget pentru 2026. Potrivit lui Radev, prioritatea principală a guvernului său este adoptarea unui buget pentru anul în curs.
Fostul pilot de vânătoare al forţelor aeriene a menţionat, de asemenea, accesarea fondurilor de redresare ale UE, combaterea creşterii preţurilor şi reforma judiciară ca sarcini prioritare.
Radev a demisionat din funcţia de preşedinte în ianuarie 2026, cu un an înainte de sfârşitul celui de-al doilea mandat, pentru a candida la alegerile parlamentare.
El este considerat pro-rus şi a pledat în mod constant pentru o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina. De asemenea, s-a pronunţat împotriva sancţiunilor UE împotriva Rusiei, despre care a spus că dăunează economiei Bulgariei.