Rulouri din carne de viţel – delicioase, indiferent de sezon

Există o multitudine de variante pentru prepararea rulourilor de carne ce diferă fie prin umplutură, fie prin felul de carne folosit: vită, viţel, curcan, pui sau porc, sau prin sosul servit, fiecare având gustul său specific, conferindu-i o unicitate proprie.Rulourile din carne de viţel au un gust distinct, sunt delicioase şi au carnea mai fragedă, cu mai puţină grăsime în comparative cu cea de vită. Sosul ce rezultă din fierberea cărnii este extrem de gustos, nu are nevoie de cât de puţin amidon pentru îngroşare şi e gata.
Maria Matyiku
20.01.2015

Există o multitudine de variante pentru prepararea rulourilor de carne, ce diferă fie prin umplutură, fie prin felul de carne folosit: vită, viţel, curcan, pui sau porc, sau prin sosul servit, fiecare având gustul său specific, conferindu-i o unicitate proprie.

Rulourile din carne de viţel au un gust distinct, sunt delicioase şi au carnea mai fragedă, cu mai puţină grăsime în comparaţie cu cea de vită. Sosul ce rezultă din fierberea cărnii este extrem de gustos, nu are nevoie de cât de puţin amidon pentru îngroşare şi e gata pentru servit.

Ingrediente:

6 felii subţiri de carne de vită sau viţel,
sare, piper,
muştar,
3 felii de slănină sau şuncă slabă,
1/2 ceapă tăiată în felii subţiri pe lungime,
2 castraveţi muraţi tăiaţi în felii (opţional),
2 linguri de unt,
1-2 căni apă (cât să acopere rulourile)

pentru sos:
amidon de porumb, sare şi piper după gust

Modul de preparare:

Pentru a frăgezi carnea, feliile de carne se bat cu ciocanul de şniţel pe ambele părţi, după care se condimentează cu sare şi piper proaspăt măcinat.

Pe fiecare felie se întinde un strat subţire de muştar, după care, la unul din capete se pune o jumătate de felie de slănină, câteva felii subţiri de ceapă şi opţional, o felie de castravete murat.
Se rulează felia, începând de la partea în care s-a pus ceapă, apoi capetele se împătura la fel ca la sarmale. Pentru a evita desfacerea rulourilor în timpul fierberii, acestea se înfăşoară cu o sfoară, sau se pot înţepa cu scobitori.

Într-o tigaie mai înaltă, se pune untul la topit, apoi rulourile se rumenesc pe toate părţile. După ce s-au rumenit, se adaugă apă atât cât să acopere rulourile, se pune capac şi se fierb la foc mic, între o oră şi o oră jumătate ( în funcţie de mărimea rulourilor).

Când sunt gata, rulourile se scot pe o farfurie, iar în sosul rămas se adaugă 1-2 linguri amidon dizolvate în puţină apă rece. Se adaugă sare şi pier şi se amestecă uşor până când sosul se îngroaşă. Rulourile se pun înapoi în sosul din tigaie.

Se servesc alături de pasta de ou, cartofi piure, legume sotate sau alte combinaţii după preferinţă.
Vă dorim poftă bună!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor