Rugby: 8 echipe în SuperLiga CEC Bank, ediţia 2014

(photos.com)
Epoch Times România
25.01.2014

SuperLiga CEC Bank, ediţia 2014, primul eşalon rugbystic al ţării, va începe pe data de 29 martie, pentru titlul de campioană urmând să se confrunte 8 echipe, înscrierile în competiţie făcându-se până pe 15 februarie, a decis Biroul Federal al Federaţiei Române de Rugby.

Potrivit site-ului FRR, s-a decis, de asemenea, ca finala Cupei României să se desfăşoare la Cluj-Napoca, pe Cluj Arena.
Conform deciziei Biroului Federal, pe raportul de arbitraj vor putea fi înscrişi maxim zece jucători străini şi obligatoriu 2 jucători români sub 23 ani, astfel încât în teren vor putea juca maxim opt jucători străini. Hotărârea este valabilă pentru sezoanele competiţionale 2014 şi 2015 şi pentru toate diviziile. Conducerea FRR nu a aprobat prevederea potrivit căreia la 3 cartonaşe galbene jucătorul va fi suspendat automat o etapă şi nici obligativitatea de organizare a doua turnee destinate copiilor şi juniorilor de către fiecare echipă din SuperLigă.

Totodată, potrivit sursei, solicitarea CS Mănăştur (echipa formată doar din studenţi francezi care învaţă la Cluj-Napoca — n.r.) de înscriere în Divizia A că şi club formator al Universităţii Cluj a primit răspuns afirmativ, ''însă doleanţa aceluiaşi club privind legitimarea sportivilor străini componenţi ai echipei fără achitarea taxei de legitimare urmează să fie decisă, în cazul prezentării cărţilor verzi, conform regulamentului''. ''Conform deciziei Biroului Federal, va fi înfiinţată în cadrul federaţiei, Comisia de Sănătate, avându-l ca preşedinte pe doctorul Alin Popescu(...)'', menţionează, printre altele, site-ul FRR.

Iniţial, se discuta varianta ca în SuperLigă să activeze 10 echipe: RCM Universitatea de Vest Timişoara, CSM Ştiinţa Baia Mare, Steaua, RCJ Farul Constanţa, U Cluj, CSM Bucureşti, Dinamo, Poli Agro Iaşi, RC Stejarul Buzău, posibil selecţionata Republicii Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor