Rugby: Naţionala României va purta tricouri cu însemne ale culturii tradiţionale

(DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
25.01.2014

Federaţia Română de Rugby (FRR) şi Asociaţia Semne Cusute au lansat, vineri seara, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, noul echipament al echipei naţionale de rugby, pe care se află de acum însemne ale culturii tradiţionale româneşti.

''Este o onoare pentru noi să susţinem legătura dintre tradiţia românească şi acest sport cu tradiţie în România, înnobilând tricourile 'Stejarilor' cu simboluri străvechi, ce exprimă valorile neamului. Asumarea lor este un pas înainte spre redescoperirea identităţii noastre'', a afirmat arh. Ioana Corduneanu, autoarea Semne Cusute, o comunitate online formată în jurul valorilor artei tradiţionale româneşti.

Echipa naţională de rugby va purta şi promova aceste simboluri ale tradiţiei româneşti din acest an, la meciurile din cadrul Cupei Europene a Naţiunilor, dar proiectul va fi valabil şi pentru Cupa Mondială din 2015.Dintre numeroasele motive ale culturii tradiţionale româneşti pentru tricourile naţionalei de rugby a fost ales simbolul ''coarnele berbecului'', care reprezintă puterea şi forţa, ilustrează lupta pentru supremaţie, după cum a precizat Ioana Corduneanu, subliniind legătura care se face astfel între trecut şi viitor şi comparând aceste motive cu ce înseamnă ''haka'' pentru neozeelandezi.

''Ne dorim ca 'Stejarii' să fie o esenţă a ceea ce înseamnă România. Ştim cu toţii că sportul este cel mai bun ambasador şi vrem să profităm de această ocazie, pentru a arăta lumii întregi dovezi ale culturii noastre. Am ales, dintre zecile de motive tradiţionale româneşti, pe cele mai puternice, pentru că ne inspiră ceea ce semnifică. Mai mult, simbolul ales pentru 2014 va fi cusut pe tricoul de joc, pentru a întări mesajul legat de păstrarea tradiţiei noastre. 'Stejarii' au îmbrăţişat cu entuziasm această idee şi sunt nerăbdători să lupte în noul echipament'', a declarat Lucian Lorin, Director de Comunicare şi Marketing al FRR.

Preşedintele FRR, Alin Petrache, a afirmat că alegerea simbolurilor a fost una dificilă, datorită semnificaţiilor multiple, însă cele alese simbolizează tenacitate, forţă, spirit de echipă ''şi le oferă jucătorilor protecţia strămoşilor. Suntem mândri că suntem români şi o vom arăta în 2014. Este un an decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială''.

Internaţionalii Ionuţ Dumitru, Viorel Lucaci şi Alexandru Mitu au prezentat echipamentul pentru deplasare, un tricou alb şi însemne ''coarnele berbecului'' înscrise cu negru, în lateral, alături de tricolor. Naţionala României va purta acest echipament pe 8 februarie, la Krasnodar, în meciul cu Rusia.

Robert Dascălu, Florin Vlaicu şi Florin Surugiu au prezentat echipamentul pentru meciurile de acasă, un tricoul galben, cu motivul tradiţional amintit în partea de jos, care va fi purtat pe 1 februarie, în meciul cu Portugalia, de la Cluj-Napoca.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor