Rosselhoznadzor a încheiat inspectarea întreprinderilor din Moldova
alte articole
Echipa de experţi ai Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară (Rosselhoznadzor) a încheiat astăzi inspectarea întreprinderilor din Republica Moldova care exportă produse de origine animală pe piaţa statelor membre ale Uniunii Vamale Eurasiatice, informează Moldpres.
Timp de cinci zile o comisie mixtă a instituţiilor similare din Federaţia Rusă şi Belarus a inspectat şi monitorizat, în comun cu specialiştii locali, patru ferme şi un abator. Experţii nu au oferit comentarii la încheierea vizitei, rezultatele inspecţiei vor fi prezentate oficial Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) după examinarea raportului final de către Serviciul Federal, a menţionat un reprezentant al ANSA, scrie Moldpres.
În acest an au fost înregistrate mai multe cazuri de stopare temporară de către Federaţia Rusă a importului de carne şi produse din carne pentru unele întreprinderi din Republica Moldova.
În luna mai a fost stopat importul produselor din carne de porc pe motiv că o companie moldovenească ar fi trimis în Rusia carne care ar fi provenit din Uniunea Europeană.
Interdicţia la exportul de produse din carne de bovine şi ovine, aplicată unei întreprinderi moldoveneşti la sfârşitul lunii ianuarie, a fost ridicată la finele lunii mai.