Românii nu vor să fie ţigani

”Suntem români şi punctum”, scria poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, pe vremea când nu eram confundaţi cu vreo altă etnie din lume. Din păcate, astăzi lucrurile s-au schimbat, şi mulţi străini ne confundă, cu sau fără intenţie, cu ţiganii, confuzie care, din mai multe motive, le displace tuturor românilor, fără nicio excepţie.

Această regretabilă eroare a instituţiilor noastre de stat de a impune etnonimul rom, cu varianta rrom, în loc de ţigan, este bomboana pe coliva de la parastasul orgoliului naţional al românilor, îngropat sau pe cale de a fi îngropat.

Cum să nu confunde străinii denumirile de român şi rom, când ultima figurează în abrevierile mai multor instituţii sau firme naţionale, ca ROMAGRO, ROMAVIA, ROMEXPO, ROMPETROL, ROMTELECOM, NAVROM, TAROM? La ce ţară se referă denumirile citate? Nu cumva la cea a romilor? Nu cumva România nu mai este ţara noastră şi noi nu am aflat încă? Crede Academia încă Română că, dacă modifică DEX-ul, renunţând la sensul etnic al cuvântului ţigan şi al celorlalte, înrudite cu acesta, românii chiar vor lua în serios această ciudăţenie?

N-ar fi de mirare ca epopeea ”Ţiganiada” şi multe alte capodopere ale literaturii noastre să nu se mai studieze la şcoală, ca să nu ne abatem de la corectitudinea politică. Aproape că nu există scriitor clasic român care să nu fi scris de ţigani, cu sens etnic. Există proverbe cu ţigani, intrate demult în folclor. Există cântece populare şi lăutăreşti despre ţigani, care se mai cântă şi acum pe la diferite petreceri, şi culmea e că de multe ori le interpretează chiar membri ai acestei etnii, fără intenţia de a se pune singuri la stâlpul infamiei.

Există denumiri geografice ca Valea Ţiganului, Pârâul Ţiganului, Dealul Ţiganului, Movila Ţiganului, Ţigăneşti etc., care, probabil, vor fi schimbate cu altele, gen Pârâul Romului, ca să se ducă turiştii acolo şi să bea rom gratis. E posibil ca şi celebra operetă ”Voievodul ţiganilor” (titlul original: ”Der Zigeunebaron”) de Johann Strauss (fiul), pe un libret scris după un roman omonim al scriitorului maghiar Jokai Mor, să fie interzisă sau să se intervină în titlu şi în text. În aceeaşi situaţie s-ar putea afla şi altă capodoperă a literaturii universale, celebrul poem ”Ţiganii” al lui Alexandr Puşkin.

N-ar fi de mirare ca epopeea ”Ţiganiada” şi multe alte capodopere ale literaturii noastre să nu se mai studieze la şcoală, ca să nu ne abatem de la corectitudinea politică.

Pe de altă parte, în limba lor, ţiganii nu-i spun niciodată românului român, ci gajo, care înseamnă ”străin” şi atât. Atunci, noi de ce să le spunem romi în limba noastră, când avem etnonimul ţigan, împământenit încă din Evul Mediu? Cine-i de vină că acest cuvânt a căpătat conotaţii peiorative de-a lungul vremii? Ne poate condamna cineva pe noi, românii, că nu vrem să fim ţigani? Ce alt popor ar vrea să fie confundat cu altul? ”Suntem români şi punctum.”

În fine, dacă ţiganii vor cu tot dinadinsul să nu le mai spunem aşa, atunci Guvernul României, Academia Română şi alte instituţii abilitate ar trebui să ceară la Bruxelles sau la Strasbourg adoptarea unui alt etnonim cu care aceştia se autodenumesc, anume acela de sinti, şi atunci nu s-ar mai face nicio confuzie între noi şi ei, şi nici nu am mai fi acuzaţi, pe nedrept, de xenofobie.

La urma urmei, cum s-a mai întâmplat în istorie, sentimentul nostru naţional va reînvia şi vom fi din nou mândri de a fi români. Motive ar fi destule în trecut şi, poate, cine ştie, vor fi şi în viitor.