Românii au ajuns "să meargă la hipermarket ca la muzeu". Avertismentul unui cunoscut analist economic

Bani (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
29.05.2026
Bani (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
29.05.2026

Analistul economic Adrian Negrescu a atras atenţia, într-o intervenţie la postul B1 TV, că estima încă de acum câţiva ani că inflaţia va face ca mulţi dintre români să meargă la hipermarket ca la muzeu, iar acum suntem în acest scenariu în care nici măcar promoţiile nu mai generează un volum semnificativ de vânzări.

"Din păcate, nici promoţiile nu mai funcţionează, nici măcar vânzările astea în volum nu mai sunt aducătoare de rulaj economic în multe dintre marile magazine. Din această perspectivă avem o problemă. Deja suntem la fundul sacului şi cred că soluţia, în momentul de faţă, e să umblăm la zona fiscală. Pentru că am ajuns în situaţia paradoxală în care oamenii să nu-şi mai permită să-şi cumpere o sticlă de suc de 2 litri, de băutură răcoritoare. Vorbeam cu cineva din industrie, îmi spunea că s-au întors oamenii la apa de la robinet, ceea ce e un comportament de consum demn de anii ’90. Ne-am întors la margarină, au crescut vânzările de margarină", a declarat Adrian Negrescu.

În viziunea expertului, devine esenţial ca noul guvern să reducă taxele pe consumul alimentar, de la pâine la carne, legume, fructe şi băuturile răcoritoare.

"Din această perspectivă, cred că trebuie umblat pe zona fiscală. Ori reduci taxele pe produsele alimentare, ori încerci să umbli la TVA. Trebuie făcut ceva. Pentru că, dacă oamenii nu mai merg în magazine, cum estimam la dumneavoastră, că vor ajunge să meargă la hipermarket ca la muzeu... Suntem în această problemă, dar numai că muzeul se închide, riscă să se închidă în momentul de faţă şi să asistăm la nişte fenomene economice extrem de păguboase pentru economia românească. Dacă se va închide un mare magazin alimentar, aşteptaţi-vă ca efectele să se simtă pe lanţurile din toate industriile conexe, ceea ce este incredibil de grav pentru o economie care trăieşte din consum", a afirmat Adrian Negrescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos