România susţine politica uşilor deschise a NATO, a transmis Marga la Chicago
alte articole
Ministrul român de externe Andrei Marga a subliniat în marja summitului NATO de la Chicago că România este unul dintre principalii susţinători ai politicii uşilor deschise a NATO şi pledează pentru o aprofundare a relaţiile stabilite cu partenerii Alianţei pentru combaterea noilor ameninţări.
La dineul de lucru al miniştrilor de externe ai NATO, aliaţii au discutat despre importanţa şi contribuţia substanţială a partenerilor la operaţiile NATO.
Ministrul Andrei Marga a arătat că, pe fondul diminuării predictibile a intensităţii operaţiilor aliate în contextul retragerii din Afganistan, este de dorit ca relaţiile stabilite cu partenerii NATO ca urmare a implicării acestora în operaţiile aliate să fie aprofundate şi orientate către cooperarea în domeniul combaterii noilor ameninţări, anunţă MAE într-un comunicat.
De asemenea, el a susţinut importanţa unor formate flexibile de parteneriat de tipul 28+n, însă a atras atenţia că dezvoltarea acestor formate nu trebuie să aibă loc în detrimentul parteneriatelor consacrate.
În contextul participării la reuniunea ministerială cu aspiranţii, ministrul român al afacerilor externe a remarcat eforturile pe care statele aspirante (Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Macedonia şi Muntenegru) le-au făcut pe drumul integrării euro-atlantice, chiar şi în contextul dificil generat de criza actuală.
De asemenea, cu prilejul summit-ului, ministrul român al afacerilor externe a avut o serie de întrevederi cu omologii din SUA, Franţa, Olanda, Germania şi Republica Cehă, pe agenda convorbirilor figurând teme de interes bilateral şi european, cu un accent aparte pe problematica referitoare la admiterea României în spaţiul Schengen.