România, oficial în recesiune tehnică. Bolojan îl "bubuie" pe fostul premier PSD Marcel Ciolacu

Premierul Ilie Bolojan a venit cu o serie de explicaţii, vineri, după ce Institutul Naţional de Statistică a arătat că România a intrat oficial în recesiune tehnică.
"Creşterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condiţiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit şi consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiţii, productivitate, export şi disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat şi inevitabil al acestei tranziţii, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creştere sănătoasă şi prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe şi tot mai scumpe", a declarat Ilie Bolojan.
Şeful Guvernului a precizat că, pentru a înţelege corect situaţia economică actuală a României, este important să privim anii 2024 şi 2025 ca parte a aceluiaşi proces.
"Anul 2024 a fost un an atipic. Am avut un deficit bugetar ridicat, de aproape 8–9% din PIB, un deficit extern semnificativ, de 8,2% din PIB şi, totuşi, o creştere economică reală modestă, sub 1%. În mod normal, un asemenea sistem fiscal ar fi trebuit să genereze o creştere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de -0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiţi în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide şi compensarea unor presiuni sociale şi inflaţioniste, nu către dezvoltarea reală a economiei. Iar consumul puternic a venit din tot mai multe importuri. Inflaţia ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic", a afirmat Ilie Bolojan.
Cu alte cuvinte, premierul a punctat că în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puţin. Părea că situaţia este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau.
"În iulie 2025, contextul se schimbă fundamental. A început redresarea. Am realizat o corecţie de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale şi nemulţumiri. Aş fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuşi, datele arată că, în 2025, creşterea economică rămâne în jur de 0,6%. Aşadar, în 2024 am avut un stimul fiscal mare, cu impact economic redus şi cu acumulare de dezechilibre interne şi externe. În 2025 avem disciplină fiscală, dar o creştere similară, susţinută de investiţii reale şi factori structurali", a punctat Ilie Bolojan.
Potrivit prim-ministrului, acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizaţi.
"Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiţie esenţială pentru stabilitate, credibilitate şi dezvoltare sustenabilă. Această tranziţie presupune, temporar, o perioadă de contracţie economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă şi mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecţie economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă şi mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung", a conchis Ilie Bolojan.