România începe să livreze gaze naturale în Moldova de peste Prut
alte articole
Începând de miercuri, România va livra gaze naturale Republicii Moldova prin gazoductul Iaşi - Ungheni.
"Livrările de gaze vor începe mâine, la ora 11 la lansarea oficială, la platforma C, la Ungheni, unde veţi fi martorii începerii livrărilor din România. Gazele naturale vor fi pompate în reţeaua centrală, nu pentru Ungheni sau pentru cineva, pentru Republica Moldova”, a declarat marţi, Valeriu Triboi, viceministrul Economiei, citat de infoprut.ro.
În primă fază, cantitatea de gaze importate de Republica Moldova este destul de mică şi nu va acoperi consumul raioanelor din vecinătate, însă autorităţile de peste Prut intenţionează să ducă gazoductul până la Chişinău în următorii doi ani, relatează Hotnews.
Conform infoprut.ro, estimările preliminare dintr-un document oficial arată că extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău va costa între 110 şi 150 milioane de euro, funcţie de capacitatea de transport a conductei. Astfel, o extindere a capacităţii de transport la 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an (171.000 metri cubi/oră) ar costa în jur de 110 milioane de euro, în timp ce o creştere a capacităţii la 2,2 miliarde metri cubi pe an (250.000 metri cubi/oră) – cât consumă împreună Republica Moldova şi regiunea transnistreană – ar duce investiţia la circa 150 milioane de euro.
Potrivit sursei citate, prin noua conductă, România poate furniza Republicii Moldova jumătate din necesarul de gaze. Conform acordului semnat pe 22 decembrie 2014 cu OMV Petrom Gas, Republica Moldova va importa gaz din România la un preţ de aproximativ 277de dolari pentru 1000 mc, suma fiind cu 55 de dolari mai mică decât cea stabilită de Gazprom pentru 2015.
Construcţia gazoductului Iaşi - Ungheni a început în 27 august 2013 şi a fost finalizată în iulie 2014, iar pe 27 august a.c. premierul român Victor Ponta şi cel moldovean l-au inaugurat cu mare fast. Pentru ca proiectul să contribuie cu adevărat la reducerea dependenţei Moldovei de ruşi, vitală în contextul tensiunilor din Ucraina, UE a alocat suplimentar 10 milioane de euro Republicii Moldova pentru extinderea gazoductului cu tronsonul Ungheni-Chişinău. Se estimează că gazoductul Ungheni-Chişinău ar putea fi construit în 2-3 ani.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.