Rogobete, coleg cu Bănicioiu "avem de toate", despre nosocomiale: "Să nu uităm că un partid s-a născut şi a crescut pe acest subiect. Pe drama Colectiv"

Alexandru Rogobete (Guvernul României)
Loredana Diacu
02.11.2026
Alexandru Rogobete (Guvernul României)
Loredana Diacu
02.11.2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că în două-trei săptămâni va lansa în transparenţă decizională un nou program dedicat reducerii infecţiilor nosocomiale. El a valorificat ocazia pentru a lansa un atac la adresa USR, despre care a spus că „s-a născut şi a crescut” pe tema infecţiilor nosocomiale şi a tragediei de la Colectiv.

„Îmi doresc ca în curând, şi estimez în două-trei săptămâni, să lansăm în transparenţă decizională un nou program de acţiuni prioritare dedicat infecţiilor asociate activităţii medicale”, a declarat Alexandru Rogobete, citat de Mediafax, la Antena 3 CNN.

Potrivit ministrului, programul va finanţa direct spitalele pentru achiziţia de dezinfectanţi, echipamente de sterilizare şi echipamente de protecţie pentru personalul medical şi aparţinători.

Rogobete a menţionat că a introdus obligativitatea ca personalul medical să urmeze, o dată la doi ani, cursuri privind noutăţile în combaterea şi controlul infecţiilor nosocomiale. El a menţionat şi finalizarea proiectului-pilot al Registrului naţional al infecţiilor nosocomiale, derulat la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, pe care doreşte să îl extindă.

Întrebat despre politizarea subiectului infecţiilor nosocomiale, ministrul a afirmat: „Să nu uităm totuşi că un partid s-a născut şi a crescut pe acest subiect. Pe drama Colectiv şi pe infecţiile nozocomiale”. Deşi nu a nominalizat formaţiunea, Rogobete a precizat ulterior că se referă la USR.

În aceeaşi intervenţie, ministrul a criticat USR şi pe Ilie Bolojan, afirmând că aceştia „au reuşit să scufunde România în doar 10 luni”.

Declaraţiile lui vin în contextul în care, după tragedia de la Colectiv, ministrul de atunci al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţa că "avem de toate în spitale." Aceasta în condiţiile în care spitalele nu aveau dotările necesare tratărilor marilor arşi şi colcăiau de nosocomiale. Drept urmare, 37 de tineri au murit în chinuri groaznice. În consecinţă, Bănicioiu a fost acuzat de rudele celor ce au murit şi de supravieţuitori ca fiind cel puţin parţial culpabil de moartea celor dragi. Dacă în loc să susţină că avem de toate Bănicioiu ar fi solicitat de urgenţă transferuri în străinătate, poate că mai multe vieţi ar fi fost salvate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos