Richard Schenz: "Moldova este interesantă pentru Austria şi aşteptăm ... dezvoltarea relaţiilor bilaterale"

"Moldova este interesantă pentru Austria şi aşteptăm în continuare dezvoltarea relaţiilor bilaterale", a declarat luni vicepreşedintele Camerei Economice a Austriei Richard Schenz în cadrul Forumului de Afaceri Moldova-Austria, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în parteneriat cu Ambasada Austriei la Bucureşti. Oficialul consideră că "Austria este un partener apropiat Moldovei", transmite "Infotag".
"În anul 2012 exportul în Moldova a ajuns la 76 mil. de euro fiind majorat cu 100%, iar importul a crescut cu 11%, atingând cifra de 22,8 mil. de euro. Austria este interesată de domenii precum agricultura, IT, asigurările, logistică, servicii, industria textilă, producerea automobilelor, modernizarea infrastructurii, sectorul energetic şi sănătate. De asemenea, aşteptăm ca pe piaţa moldovenească să vină cât mai multe bănci", a spus Schenz.
Potrivit viceministrului Economiei Octavian Calmâc "Moldova a revenit la ritmul normal de lucru, după criza politică, prin urmare este necesar a promova mărfuri, a atrage investiţii, a implementa proiecte şi a consolida relaţiile cu agenţii economici din alte state"."Pentru Moldova relaţiile cu UE sunt prioritare. Aşteptăm semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE. Pentru săptămâna viitoare este planificată ultima rundă de negocieri, care va deschide noi perspective pentru dezvoltarea schimbului comercial cu ţările UE. În perspectivă, un asemenea acord va putea fi semnat şi cu Turcia", a menţionat acesta.
Octavian Calmâc a amintit că în 2013 este planificată o creştere a PIB-ului cu cel puţin 3,5%. "Peste 50% din producţia moldovenească este exportată în UE, dar pe de altă parte, nu uităm nici de pieţele tradiţionale, precum CSI. În consecinţă, agenţii economici vor avea posibilitatea să aleagă condiţiile pieţei care le vor fi mai convenabile", a spus viceministrul.
La Forum au participat 14 companii din Austria şi 38 din Moldova. Printre acestea se numără Garantie, DAAC Hermes grup, Tracom, Termogaz-Balti, Zorile, ZEL Ungheni-Business.
Potrivit datelor Biroului naţional de Statistică, volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Austria, pentru primele trei luni ale anului 2013, a înregistrat suma de 38 mil. USD, cu 71% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exportul de mărfuri moldoveneşti în Austria, realizat în primul trimestru al anului curent, a înregistrat suma de 3,7 mil. USD, crescând cu 15% faţă de anul precedent.