Rezultatele alegerilor parlamentare au fost publicate în Monitorul Oficial
alte articole
Procesele-verbale privind rezultatele alegerilor parlamentare din 9 decembrie au fost publicate vineri în "Monitorul Oficial". Procesele-verbale publicate cuprind numărul alegătorilor care au mers la vot, voturile valabil exprimate, partidele şi formaţiunile care au trecut pragul electoral, precum şi numele tuturor senatorilor şi deputaţilor cărora le-au fost atribuite mandate.
Aflat la Bruxelles, preşedintele Băsescu a declarat tot vineri că imediat ce va fi publicat în MO rezultatul alegerilor va convoca noul Parlament,
Preşedintele a precizat că trebuie să ţină cont de faptul că actualul Legislativ îşi încheie mandatul în 19 decembrie şi că urmează să decidă dacă va face convocarea pentru 19.00, la ora 13.00.
"Imediat ce se publică rezultatul alegerilor în Monitorul Oficial convoc Parlamentul, iar convocarea trebuie să ţină seama de un element esenţial: nu pot suprapune funcţionarea a doua parlamente. Parlamentul actual îşi încheie în 19 decembrie mandatul", a declarat Traian Băsescu în conferinţa de presă de la Bruxelles, răspunzând întrebărilor ziariştilor.
"În avion decid dacă voi convoca pentru 19 la ora 13.00 sau... Să fie cât mai apropiat, pentru ca instituţiile rezultate din alegeri să fie puse rapid pe picioare", a mai precizat Traian Băsescu.