Revoluţia Română - drumul spre libertate (1989-2009) - mărturii Sergiu Nicolaescu
Sergiu NICOLAESCU
Cunoscut regizor, actor, senator în toate legislaturile începând din 1990, preşedinte al Comisiei de cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului României (din 2008)
'Cel mai emoţionant moment din viaţa mea'
Prima amintire legată de evenimentele din 22 decembrie?
Eram în fostul Comitet Central al Partidului Comunist, ocupat, de data aceasta, de revoluţionari, dar unde se mai aflau, spre marea mea surprindere, o parte din comunişti şi unii dintre securişti. Ceilalţi fugiseră. În momentul în care am intrat, erau destul de mulţi cascadori cărora le-am dat arme găsite în instituţie. Am găsit toate armele acolo. O parte dintre ofiţerii de securitate care au plecat şi-au lăsat armele acolo. Le-am împărţit la cascadori şi am urcat sus pe acoperiş. Să fi fost pe la amiază. Jos, într-un birou, la uşa căruia era Gelu Voican Voiculescu, avea loc aşa-zisa întâlnire pe care o anunţase Ion Iliescu la televizor: 'la ora cinci ne întâlnim la fostul Comitet Central al Partidului'.
Erau o grămadă de comunişti adunaţi acolo şi vreo trei revoluţionari. Era şi un fost cascador - Dide. Când am intrat eu, Verdeţ era aşezat la un birou, iar în jurul lui erau adunaţi ceilalţi, printre care Cornel Burtică, Ion Iliescu. M-am apropiat de ei şi Verdeţ a spus: 'Uite-l şi pe Sergiu, să-l trecem şi pe el'. Şi a scris ceva pe o hârtie. M-am uitat o clipă la el şi apoi i-am luat hârtia din mână. Mă uit pe ea repede şi văd un guvern format din comunişti şi foarte puţini, doi sau trei, aşa-zişii revoluţionari. Era şi Ion Iliescu scris acolo, nu-mi mai aduc aminte exact dacă era la Cultură sau în altă parte. Am băgat hârtia în buzunar şi le-am spus: 'Trebuie să plecaţi de aici!'. 'De ce?', au întrebat ei. 'Pentru că e minată clădirea!'. În momentul acela, când au auzit că e minată clădirea, au început să iasă. Iar ceva mai târziu, au început împuşcăturile. După părerea mea, ordinul să se tragă a venit din interiorul Comitetului Central. Intenţia era să-i pună pe fugă pe cei 300.000 - 400.000 de oameni din Piaţa Palatului, iar în timpul ăsta să se facă guvernul. Un guvern care să continue producţia, cum spunea Verdeţ: 'Trebuie să continue producţia'.
În clipa în care am văzut că toţi o iau la fugă pe coridor, m-am urcat din nou pe acoperiş. Corespundea, aşa cum am spus, cu momentul în care a început să se tragă în piaţă. I-am văzut pe cei care trăgeau, se vedeau gurile de foc, dar erau îndreptate în sus şi toţi cascadorii aflaţi acolo mi-au confirmat acest lucru. M-am uitat, nu cădea nimeni, dar lumea fugea. În Comitetul Central nu au mai rămas decât foarte puţini comunişti, printre care Verdeţ. S-a alipit acolo şi generalul Guşă şi mai era unul, tot un militar. Au stat în clădire până a doua zi.
A doua amintire care mi-a rămas în minte este momentul în care eram pe terasă - în dreapta mea era Ion Iliescu, în dreapta lui Verdeţ, poate că era şi Petre Roman. A încercat să vorbească Verdeţ, s-a recomandat şi a spus 'tovarăşi'. Atunci au început huiduielile. 'Jos comunismul, fără comunişti!', asta era lozinca pe care o strigau oamenii. Ăsta s-a îngrozit şi i-a dat microfonul lui Ion Iliescu, care a spus: 'Dragi tovarăşi, dragi cetăţeni'. Iarăşi huiduieli. El trebuia să citească cele 12 puncte pe care le formulasem la televiziune.
I-am smuls lui Ion Iliescu microfonul din mână şi am spus: 'Sunt eu, Sergiu Nicolaescu' şi momentul acela a fost cel mai emoţionat din viaţa mea. 300.000 - 400.000 de oameni au strigat 'Sergiu! Sergiu! Sergiu!'. Am încercat să îi liniştesc: 'De-aici înainte, când veţi dori să strigaţi numele cuiva, strigaţi România'.
Au început cu toţii să strige 'România! România!'. Nu ştiu cât timp, dar mult. După care am anunţat că dau microfonul cuiva care va citi cele 12 puncte ale Consiliului Revoluţionar, cum ziceam. I-am dat microfonul lui Ion Iliescu şi i-am spus: 'Să nu mai zici tovarăşi'. A luat microfonul şi a ieşit bine până la urmă...
