Scandalul APA Nova ia amploare. Potrivit România Liberă, în interiorul companiei care, cu sprijinul unor apropiaţi ai primarilor Oprescu şi Chiliman, a reuşit să majoreze în mod nejustificat preţul apei furnizate bucureştenilor, s-ar fi creat o adevărată reţea de spionaj, formată din foşti ofiţeri de Securitate.
”La nivelul SC APA NOVA Bucureşti SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care efectuează filaje şi interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic şi care încearcă în acest mod să ţină sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date care să conducă la depistarea activităţilor nelegale derulate", arată procurorii în referatul prin care cer arestarea apropiatului primarului Chiliman, Vlad Moisescu, a consilierului personal al primarului general Oprescu, Costin Berevoianu, şi a lui Traian Ovidiu Semenescu, reprezentantul neoficial al Veolia în România.
Din referatul DNA mai reiese că managerii francezi ai companiei ştiau de mita plătită de companie unor intermediari români, sub forma unor contracte fictive, astfel încât aceştia să-şi folosească influenţa pentru a determina Primăria Bucureşti să accepte creşterea nejustificată a tarifelor practicate de Apa Nova.
Astfel, pentru asigurarea confidenţialităţii activităţilor ilicite derulate "au fost înfiinţate conturi bancare confidenţiale prin intermediul cărora sunt efectuate plăţi de către persoane anume desemnate, respectiv de către directorii Bruno Roche şi Lalague Laurent ", arată DNA, în referatul citat de România Liberă.
Totodată, în referatul DNA se mai arată că Traian Semenescu, Vlad Moisescu şi Costin Berevoianu, reţinuţi de DNA în dosarul APA NOVA, au "afectat în mod grav parteneriatul strategic româno-francez transpus la nivel economic într-o asociere publică privată în cadrul unor societăţi comerciale pe acţiuni constituite sub forma unor agenţi economici care fac parte din Grupul francez de firme VEOLIA, respectiv SC APA NOVA Bucureşti SA, prin căpuşarea activităţii cu diferiţi agenţi economici prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal. Această situaţie a avut efect indirect inclusiv creşterea preţului serviciilor de apă şi canalizare plătit de locuitorii municipiului Bucureşti", precizează procurorii DNA în referatul prin care solicită arestarea.
Referitor la Berevoianu Costin, consilier al primarului Sorin Oprescu, actualmente arestat preventiv pentru luare de mită, procurorii susţin că, în perioada infracţională reţinută, a apărat interesele agenţilor economici privaţi de la care a obţinut diferite avantaje patrimoniale din poziţia de consilier al primarului general al capitalei, care impunea, din contră, protejarea interesului public. Din probatoriul administrat "transpare dispreţul pentru interesul şi siguranţa populaţiei”, precizează DNA.
Exemplificare: Costin Berevoianu: „Acolo era scris să discutăm de siguranţa populaţiei, dă-o bă în p… a mă-sii” (convorbire din 20.01.2011).
Inculpaţii erau convinşi de faptul că pot mitui pe oricine în contextul în care câştigă suficient de mult cât să aibă posibilitatea să facă acest lucru,
Exemplificare: Mihai: „În capul lor este că dacă câştigă suficient de mult pot [mitui] judecătorul, poliţist … şi aşa mai departe” – convorbire din 13.08.2015).