Reprezentanţi ai mediatorilor în rezolvarea conflictului transnistrean vor vizita Chişinăul şi Tiraspolul

Reprezentanţi ai mediatorilor în rezolvarea conflictului transnistrean vor avea în zilele de miercuri şi joi o serie de întrevederi la Chişinău şi Tiraspol, în cadrul pregătirilor pentru runda de negocieri ordinară în formatul "5+2", care va avea loc la Viena, pe 16-17 iulie. Surse din Misiunea OSCE în Moldova au comunicat că la întrevederi vor participa reprezentantul special pentru conflicte îndelungate al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, ambasadorul Andrei Deşciţa, reprezentantul special al federaţiei Ruse, ambasadorul cu misiuni speciale, Serghei Gubarev, precum şi Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova, Serghei Pirojkov, care este şi reprezentantul special al Ucrainei la negocieri, scrie ”Infotag”.
Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă. (wikipedia.org)
Tatiana Chiriac
10.07.2013

Reprezentanţi ai mediatorilor în rezolvarea conflictului transnistrean vor avea în zilele de miercuri şi joi o serie de întrevederi la Chişinău şi Tiraspol, în cadrul pregătirilor pentru runda de negocieri ordinară în formatul "5+2", care va avea loc la Viena, pe 16-17 iulie. Surse din Misiunea OSCE în Moldova au comunicat că la întrevederi vor participa reprezentantul special pentru conflicte îndelungate al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, ambasadorul Andrei Deşciţa, reprezentantul special al federaţiei Ruse, ambasadorul cu misiuni speciale, Serghei Gubarev, precum şi Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova, Serghei Pirojkov, care este şi reprezentantul special al Ucrainei la negocieri, scrie ”Infotag”.

Potrivit comunicatului, miercuri reprezentanţii OSCE, ai Ucrainei şi Rusiei se vor întâlni la Chişinău cu grupul de lucru parlamentar pentru reglementarea transnistreană şi cu vicepremierul pentru Reintegrare, reprezentantul politic al Republicii Moldova la procesul de negocieri, Eugen Carpov.

Tot miercuri, Deşciţa va inaugura expoziţia "Oamenii de artă construiesc încrederea" la oficiul tiraspolean al Misiunii OSCE în Moldova, dedicată aniversării a 20-a a activităţii Misiunii.

Joi delegaţia va pleca la Tiraspol, pentru întrevederi cu liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk, şi cu reprezentantul politic al Transnistriei la procesul de negocieri, Nina Ştanski, dar şi va asista la întrevederea Carpov-Ştanski. La Chişinău şi la Tiraspol vor avea loc conferinţe de presă de totalizare a întrevederilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor