Remus Truică şi Prinţul Paul, condamnaţi la închisoare. Dan Andronic primeşte pedeapsă cu suspendare

Remus Truica
Remus Truica (Captura video)
Loredana Diacu
18.12.2020

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat, joi, verdictul final în dosarul Ferma Băneasa, dosar cu un prejudiciu de circa 140 de milioane de euro. În acest dosar, afaceristul Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni.

Jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar avocatul Robert Roşu, la 5 ani de închisoare. Lucian Mateescu a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare.

Sentinţele sunt definitive şi executorii, nu mai pot fi atacate.

În urma pronunţării sentinţei, Truică a fost ridicat de poliţişti, joi seară, de la locuinţa sa din Snagov, pentru a fi încarcerat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Prinţul Paul n-a fost însă găsit la locuinţa sa, fiind plecat, se pare, în Portugalia, iar Poliţia Capitalei a transmis că se demarează procesul de obţinere a mandatului european de arestare şi urmărire internaţională pentru că Paul al României nu a fost găsit acasă, relatează G4Media.

Dosarul Băneasa

Dosarul a fost trimis în judecată pe 18 mai 2016.

"Acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de inculpatul Al României Paul Philippe", arată procurorii.

Procurorii DNA acuzau că „începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă şi alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici”.

Minuta şedinţei

345/64/2016 – Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi de părţile civile Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecşia Plantelor împotriva sentinţei penale nr. 39 din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

I. Respinge cererile inculpaţilor Roşu Robert Mihăiţă şi SC Reciplia SRL formulate în temeiul art. 52 alin. 3 Cod procedura penală.

II. Înlătură dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu reţinută în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov.

III.1 Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului Truică Remus în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Truică Remus la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Truică Remus de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr.656/2002 [art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, după republicarea legii], cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă descrisă în rechizitoriu la pct. 5 de la încadrarea în drept). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 26 Cod penal (1969) rap. la art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) şi art. 13/2 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal (1969) pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Codul penal (1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Truică Remus prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. 3 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969) pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 88 Cod penal (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Truică Remus durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 09.12.2015 la 21.06.2016, inclusiv.

2. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 86/1- 86/4 şi art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Al României Paul Philippe. În temeiul art. 6/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. d Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Al României Paul Philippe la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 26 Cod penal (1969) rap. la art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 26 Cod penal (1969) rap. la art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal (1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Al României Paul Philippe prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (1969). În temeiul art. 88 Cod penal (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Al României Paul Philippe durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 12.12.2015 până la 21.06.2016, inclusiv.

3. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 86/1 – 86/4 şi art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) în ceea ce o priveşte pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela. În temeiul art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1, art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b ?i art. 45 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, de 3 ani închisoare şi de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal.

4. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului Roşu Robert Mihăiţă prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Roşu Robert Mihăiţă la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. În temeiul art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1, art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Băneasa). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b şi art. 45 alin. 2 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Roşu Robert Mihăiţă prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. lit. a, b şi g Cod penal. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 10.12.2015 până la 11.03.2016, inclusiv.

5. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului Tal Silberstein prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Tal Silberstein la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal.

6. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului Benyamin Steinmetz prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Benyamin Steinmetz la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal.

7. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului Andronic Dan Cătălin prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Andronic Dan Cătălin la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Andronic Dan Cătălin, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Andronic Dan Cătălin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Centrul de Asistenţă Integrată pentru Adicţii Bucureşti sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul Andronic Dan Cătălin a fost reţinut pe o durată de 24 ore de la 10.12.2015 până la 11.12.2015.

8. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului Marcovici Marius Andrei prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Marcovici Marius Andrei la pedeapsa de 3 închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Marcovici Marius Andrei, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Marcovici Marius Andrei va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii Obregia sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Socială, sector 6, Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul Marcovici Marius Andrei a fost reţinut pe o durată de 24 ore de la 9.12.2015 până la 10.12.2015.

9. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului Mateescu Lucian Claudiu prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal. În temeiul art. 367 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Mateescu Lucian Claudiu la pedeapsa de 3 închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (în forma aderării). În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Mateescu Lucian Claudiu, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul condamnat va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Mateescu Lucian Claudiu va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, sector 4, Bucureşti. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Constată că inculpatul Mateescu Lucian Claudiu a fost re?inut pe o durată de 24 ore de la 9.12.2015 până la 10.12.2015.

10. În temeiul art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Gheorghiţă Dragomira la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal. În temeiul art. 86/1 şi art. 86/2 Cod penal (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei Gheorghiţă Dragomira, pe un termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata condamnată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86/4 rap. la art. 83 şi art. 84 Cod penal (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

11. În temeiul art. 26 Cod penal (1969), art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b şi alin. 2 Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Dicu Corina Teodora la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal (1969) pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal (1969). În temeiul art. 86/1 şi art. 86/2 Cod penal (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei Dicu Corina Teodora, pe un termen de încercare de 9 ani. În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata condamnată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86/4 rap. la art. 83 şi art. 84 Cod penal (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

12. În temeiul art. 26 Cod penal (1969), art. 248, art. 248/1 Cod penal (1969) şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin.1 lit. b, alin. 2 şi alin. 3 Cod penal (1969) şi art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Stoian Ioan la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Ferma Regală Băneasa). În temeiul art. 71 Cod penal (1969), interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 86/1 şi art. 86/2 Cod penal (1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului Stoian Ioan, pe un termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 86/3 alin. 1 Cod penal (1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul condamnat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 rap. la art. 83 şi art. 84 Cod penal (1969), privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

13. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Muşat Apostol la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal.

14. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Dima Niculae la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal.

15. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Jecu Nicolae la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal.

16. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpata Popa Caterina la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal.

17. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Olteanu Gheorghe la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal.

18. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 309 Cod penal şi art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Delcea Valentin la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave (în legătură cu Pădurea Snagov). În temeiul art. 66 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal.

19. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 86/1 – 86/4 şi art. 71 alin. 5 Cod penal (1969) în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Chiriac Theodor. În temeiul art. 88 Cod penal (1969), deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Chiriac Theodor durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 2.03.2016 până la 14.03.2016, inclusiv.

IV. În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, desfiinţează următoarele înscrisuri: – Procesul verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 2.09.2008; – Procesul verbal al Consiliului de administraţie al Institutului de Cercetare- – Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor din data de 26.09.2008; – Decizia nr. 30 din data de 26.09.2008 a Consiliului de Administraţie al Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor; – Protocolul de predare – preluare din data de 26.09.2008 încheiat între Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi Al României Paul Philippe privind suprafaţa de 170.924,975 m.p.; – Hotărârea nr. 7 din 14.01.2004 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Procesul verbal din 9 martie 2006 al Comisiei locale Snagov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Anexa nr. 37 (în parte, cu privire la cererea inculpatului Al României Paul Philippe); – Hotărârea nr. 1156 din 07.06.2006 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Hotărârea nr. 661 din 02.03.2007 a Comisiei judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe din data de 26.06.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 9,97 ha; – Titlul de proprietate nr. 243 din 07.08.2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; – Procesul verbal de punere în posesie a inculpatului Al României Paul Philippe nr. 16.085 din data de 15.08.2007 întocmit de Comisia locală Snagov pentru suprafaţa de 36,78 ha; – Titlul de proprietate nr. 246 din 31.08.2007 emis de Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

V. Înlătură dispoziţia de la pct.V.2 din sentinţa apelată privind măsura confiscării speciale de la inculpata SC Reciplia SRL. În temeiul art. 397 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 256 şi art. 25 alin. 2 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării terenului în suprafaţă de 170.924,975 m.p., ce a făcut obiectul deciziei nr. 30 din data de 26.09.2008 şi a Protocolului de predare – preluare nr. 2847 din 26.09.2008, în proprietatea publică a statului, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens. Înlătură dispoziţiile de la pct. V.3 şi V.5 din sentinţa apelată cu privire la măsura confiscării speciale de la inculpatul Truică Remus şi de la SC Mercure Commerce International SRL. În temeiul art. 397 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 256 şi art. 25 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA şi dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul reintegrării următoarelor terenuri: – terenul de 67393 m.p. înscris în C.F. nr. 104238 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7970) Snagov, nr. cadastral 5827/4/2; – terenul de 110682 m.p., înscris în C.F nr. 104373 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7449) Snagov, nr. cadastral 5830/4; – terenul de 68300 m.p. (68344 măsurat), înscris în C.F. nr. 104678 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7138 Snagov), nr. cadastral 5825; – terenul de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. 104234 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7966 Snagov), nr. cadastral 5843/2, în valoare de 41281,5 euro. – terenul de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. 104621 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7095 Snagov), nr. cadastral 5817; – terenul de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. 104622 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7096 Snagov), nr. cadastral 5808; – terenul de 6534 m.p., înscris în C.F. nr. 102687 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7440) Snagov, nr. cadastral 5827/2; – terenul de 43459 m.p., înscris în C.F. iniţială nr.7447 Snagov şi dezmembrat ulterior în 43 de parcele cu numerele cadastrale 5830/2/1-5830/2/43 şi – terenul de 28799 m.p., înscris în C.F. nr. 102714 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7448) Snagov, nr. cadastral 5830/3 în proprietatea statului sau, după caz, a unităţii administrativ teritoriale Snagov, urmând ca partea civilă, în calitate de reprezentant al Statului Român, şi unitatea administrativ teritorială să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens.

În temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 Cod civil anterior, obligă în solidar pe inculpaţii Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Al României Paul Philippe, Muşat Apostol, Dima Nicolae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin şi Olteanu Gheorghe la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

În temeiul art. 397 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor şi, în temeiul art. 998, 999 rap. la art. 1003 Cod civil anterior, obligă în solidar pe inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă, Al României Paul Philippe, Gheorghiţă Dragomira, Dicu Corina Teodora şi Stoian Ioan la plata sumei de 17829,73 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile materiale.

VI. Menţine următoarele măsuri asigurătorii:

– cu privire la inculpatul Truică Remus – cele instituite prin ordonanţa procurorului din 1.03.2016 asupra terenurilor de 75400 m.p., înscris în C.F. nr. 104234 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7966 Snagov), nr. cadastral 5843/2; de 9300 m.p., înscris în C.F. nr. 104622 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7096 Snagov), nr. cadastral 5808 şi de 14000 m.p., înscris în C.F. nr. 104621 (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 7095 Snagov), nr. cadastral 5817, iar cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 12.02.2016, 1.03.2016, 07.04.2016, 11.03.2016, 27.01.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro:

– cu privire la inculpatul Al României Paul Philippe – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015, 01.03.2016, 11.03.2016, până la concurenţa sumei de 5.037.115,22 euro;

– cu privire la inculpata SC Reciplia SRL – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 08.12.2015 şi 02.03.2016 asupra bunurilor imobile;

– cu privire la Chiriac Theodor – cele instituite prin ordonanţele procurorului din 01.03.2016, 25.03.2016, 02.03.2016 şi 10.05.2016, până la concurenţa sumei de 45000 de euro;

– cu privire la SC Mercure Commerce International SRL – cele instituite prin ordonanţa procurorului din data de 04.03.2016;

-cu privire la Roşu Robert Mihăiţă – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele 08.12.2015, 12.02.2016, 11.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 17829,73 euro;

– cu privire la inculpata Păvăloiu Nela – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 11.03.2016, 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Muşat Apostol – cea instituită prin ordonanţa procurorului din data de 01.03.2016 până la concuren?a sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Dima Niculae – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concurenţa sumei de 1.019.285,49 euro;

– cu privire la inculpatul Jecu Nicolae – cele instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 01.03.2016, 02.03.2016 şi 25.03.2016 până la concuren?a sumei de 1.019.285,49 euro.

Ridică măsura sechestrului asigurător cu privire la inculpata SC Reciplia SRL instituită prin ordonanţa din 08.12.2015 asupra conturilor societăţii.

VII. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz la câte 40.000 lei, pe inculpatul Roşu Robert Mihăiţă la 35.000 lei, pe inculpaţii Andronic Dan Cătălin, Marcovici Marius Andrei şi Mateescu Lucian Claudiu la câte 20.000 lei, pe inculpatul Muşat Apostol la 6.000 lei, iar pe inculpaţii Gheorghiţă Dragomira, Dicu Corina Teodora, Stoian Ioan, Dima Niculae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Olteanu Gheorghe şi Delcea Valentin la câte 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. 1, 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă, Al României Paul Philippe, Gheorghiţă Dragomira, Dicu Corina Teodora şi Stoian Ioan la plata sumei de câte 2000 lei către partea civilă Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de câte 1000 lei contravaloarea onorariului pentru expertiză şi suma de câte 1000 lei contravaloarea onorariului avocatului ales.

În temeiul art. 276 alin. 1, 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii Ignatenko (fostă) Păvăloiu Nela, Al României Paul Philippe, Muşat Apostol, Dima Nicolae, Jecu Nicolae, Popa Caterina, Delcea Valentin şi Olteanu Gheorghe la plata sumei de câte 3130 lei către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, reprezentând cheltuieli judiciare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentin?ei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii Truică Remus, SC Reciplia SRL, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei, Al României Paul Philippe şi Chiriac Theodor împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Constată că prin încheierea din data de 4 iunie 2020 s-a luat act că inculpatul Roşu Robert Mihăiţă şi-a retras apelul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Ia act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Moshe Agavi împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 276 alin. 5 Cod procedură penală, respinge cererea intimatei SC Hoda Project SRL de acordare a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanţii inculpaţi Truică Remus, SC Reciplia SRL, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Andronic Dan Cătălin, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei, Al României Paul Philippe şi Chiriac Theodor la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelanţii inculpaţi Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein şi Moshe Agavi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat Roşu Robert Mihăiţă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi: SC Reciplia SRL, Marcovici Marius Andrei, Al României Paul Philippe, Andronic Dan Cătălin, Ignatenko (fostă Păvăloiu) Nela, Chiriac Theodor, Mateescu Lucian Claudiu, Truică Remus şi pentru intimaţii inculpaţi: Tal Silberstein, Moshe Agavi, Benyamin Steinmetz, Roşu Robert Mihăiţă, Popa Caterina, Dicu Corina Teodora, Gostin Marin, Dima Niculae, Olteanu Gheorghe, Delcea Valentin, Muşat Apostol, Jecu Nicolae, Sin Gheorghe şi Gheorghiţă Dragomira, în sumă de câte 1100 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Stoian Ioan, în sumă de 1253 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul cuvenit traducătorilor de limbă engleză pentru inculpatul Al României Paul Philippe şi martora A României Lia Georgia se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2020”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor