Reduceri de "costuri" la Primăria Capitalei. 800 de angajaţi de la STB vor fi disponibilizaţi

Consiliul General a aprobat miercuri alocarea a 32 milioane lei în bugetul STB, pentru acordarea salariilor compensatorii angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. Este vorba despre 700-800 de persoane, potrivit planului de redresare a societăţii, dar primarul general, Ciprian Ciucu, a spus că nu se va atinge nimeni de şoferi şi vatmani, fiind disponibilizaţi doar oameni din personalul auxiliar, scrie Hotnews.
Banii acoperă patru salarii brute medii (în jur de 9.800 de lei, unul), deşi în contractul colectiv de muncă sunt stipulate 20 de salarii medii brute în cazul disponibilizărilor. „Ne aşteptăm la destul de multe procese”, spune directorul STB.
„Avem un proiect pe ordinea de zi iniţiat de STB, prin care STB ne cere un vot pentru a putea demara procedura de reorganizare. Din câte am fost informat, a fost discutat şi în cadrul dialogului social, vor urma şi noi discuţii cu angajaţii, pentru a se putea plăti salarii compensatorii pentru cei care în urma restructurării iniţiate de STB vor fi disponibilizaţi. Va urma un proces de reorganizare care nu se va atinge de şoferi, de vatmani şi de muncitori. Asta e ce mi-a comunicat şi am agreat cu STB”, a declarat Ciucu azi, la începutul şedinţei de Consiliu General.
„Se propune iniţierea unui program de plecări voluntare/de concediere colectivă pentru aproximativ 700-800 angajaţi, după consultarea Sindicatului, prin încetarea amiabilă a raporturilor de muncă/încetarea raporturilor de muncă în condiţiile legii, cu primirea de salarii compensatorii plătite, eşalonat, lunar”, se arată în anexele proiectului de hotărâre adoptat.
Articolul integral poate fi citit aici.