Redevenţele vor fi stabilite printr-un act normativ pentru 2015 - 2024, spune Chiţoiu
alte articole
Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, a declarat vineri că va exista un proiect de act normativ care să reglementeze redevenţele din industria de petrol şi gaze pentru perioada 2015 - 2024.
"Va exista un proiect de act normativ care să reglementeze redevenţele din industria de petrol şi gaze pentru 2015 - 2024", a spus Chiţoiu.
Acesta declara miercuri că în prezent se negociază cu companiile din energie în privinţa nivelului redevenţelor pentru resursele naturale, astfel încât acestea să ajungă la nivel european.
Premierul Victor Ponta spunea recent la Pro Tv că, în perioada imediat următoare, guvernul va modifica sistemul de redevenţe.
”Avem patru luni discutate cu cei de la FMI pentru a veni cu o strategie foarte clară, dar pot să vă spun că în perioada imediat următoare am de gând să modificăm sistemul redevenţelor, pentru că redevenţele din România, în condiţiile în care media europeană este peste 20% să ai o medie în România de 4%... Nu vreau să dau o cifră în acest moment”, a spus Ponta.
Întrebat când se va aplica o mărire a redevenţelor, Ponta a indicat sfârşitul sesiunii parlamentare.