Recorder: Statul asistă pasiv la otrăvirea populaţiei cu apă contaminată
alte articole
După ce au făcut publică o hartă cu plasarea a peste 150 de reţele de apă clandestine în România, reţele care funcţionează fără aviz sanitar, jurnaliştii de la Recorder vin cu dovezi privind efectele dezastruoase pentru sănătatea populaţiei ale acestei situaţii.
Concret, reporterii relatează că au fost în două comune, din două regiuni diferite ale României, în care funcţionează reţele de apă fără aviz. Aceştia au recoltat probe şi le-au dus spre analiză într-un laborator acreditat.
Rezultatele obţinute indică substanţe şi bacterii extrem de periculoase, inclusiv bacterii fecale, în apa pe care oamenii o consumă cu încredere, fără ca autorităţile să se sinchisească să îi informeze că poate fi periculoasă pentru sănătate.
Îngrijorător este şi faptul că apa contaminată este utilizată inclusiv în şcoli şi în gospodării în care mamele prepară lapte praf pentru bebeluşi cu apă de la robinet.
Practic, autorităţile locale şi centrale asistă pasive la otrăvirea propriilor cetăţeni, acuză jurnaliştii de la Recorder, care îşi însoţesc articolul cu un material video pe care vă invităm să îl urmăriţi.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.