Record negativ: România, penultima ţară din UE la salariu pe oră. Cum stau Bulgaria şi alte ţări din UE

Bani (Epoch Times România)
Liliana Alexe
08.04.2026
Bani (Epoch Times România)
Liliana Alexe
08.04.2026

România rămâne penultima ţară din UE, după Bulgaria, din punct de vedere al salariilor, chiar dacă a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri din UE în perioada 2016-2025, potrivit economica.net.

Deşi costul mediu brut orar al forţei de muncă a urcat la 12,9 euro în România în 2025, în creştere cu 9,3% faţă de anul anterior, ţara a rămas la coada clasamentului, înainte de Bulgaria, cu 12 euro.

În 2025, costul mediu brut al forţei de muncă a fost estimat la nivelul UE cu suma de 35,9 euro, mai mare în zona euro, unde ajunge până la 38,2 euro pe oră.

Potrivit sursei citate, rămânerea României în partea de jos a clasamentului european se explică prin efectul de bază scăzut, o structură economică axată pe valoare adăugată mică şi o concentrare mai mare a forţei de muncă în zona veniturilor reduse: 24% dintre salariaţii români câştigă sub 2/3 din media naţională a salariului, faţă de o medie UE de doar 14,7%, se arată în buletinul macroeconomic bilunar al Libra Bank.

În clasamentul european, Germania, unde trăiesc peste 900.000 de români, se află pe locul 7 (34,5 euro), iar Franţa, ţară în care locuiesc peste 500.000 de români, pe locul 10 (30 euro).

Din grupul de ţări CEE, Croaţia şi Polonia au avut cele mai mari costuri salariale orare în 2025, de 16,3 euro şi respectiv 15,6 euro. În UE 27, media costului salarial brut pe oră este aproximativ 30 de euro pe oră, în timp ce în zona euro nivelul acestuia este de peste 30 de euro si chiar 40 de euro pe oră în anumite ţări.

Spre deosebire de România, în economii precum Cehia sau Ungaria, marjele comerciale şi impozitele au avut valori negative. Aceasta a arătat că firmele din aceste ţări şi-au comprimat marjele de profit pentru a acomoda creşterile salariale, cu efect pozitiv asupra stabilităţii preţurilor.

Polonia a reuşit să neutralizeze parţial presiunea salarială nominală şi printr-un vector de productivitate solid. Această „absorbţie prin eficienţă” a permis o creştere sustenabilă a veniturilor, menţinând în acelaşi timp preţul unitar al producţiei la un nivel mult mai competitiv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos