Răzvan Cuc, atac la USR PLUS după demolarea chioşcurilor de la metrou: Au scos ranga în războiul lor cu bucureştenii

Razvan Cuc
Razvan Cuc (Epoch Times România)

Fost ministru al Transporturilor, senatorul PSD Răzvan Cuc a lansat, joi, un val de critici la adresa lui Cătălin Drulă, actualul ministru al Transporturilor şi a colegilor de partid ai acestuia pe care îi acuză că “au scos ranga în războiul lor cu bucureştenii”.

„La luptă înainte, cu ranga!Politicienii USR-PLUS au scos ranga în războiul lor cu bucureştenii! Demolarea chioşcurilor de la staţia de metrou Ştefan cel Mare, de astăzi, este încă o dovadă a dispreţului absolut pe care ministrul Drulă de la transporturi şi colegii săi din USR-PLUS îl au pentru bucureşteni! Azi bucureştenii l-au văzut pe primarul sectorului 2 mânându-şi personal forţele în lupta cu spaţiile comerciale şi pe directorul Metrorex cu ranga în mână! Păziţi de Poliţia Locală a sectorului 2, aceştia au luat cu asalt magazinele din staţia de metrou. Unele nu fuseseră nici măcar golite, aveau marfă înăuntru”, a scris Cuc, pe pagina sa de Facebook.

Senatorul PSD susţine că demolarea chioşcurilor din staţiile de metrou ar fi un “abuz” de vreme ce nu ar fi fost “ încuviinţată de o instanţă de judecată” şi nu s-a efectuat în prezenţa unui executor judecătoresc.

“Înţeleg că dl Drulă îşi apără camaradul pe care l-a instalat în fruntea Metrorex. Sunt amândoi la fel de „competenţi”. Înţeleg şi că pe acest ministru îl deranjează sindicatele de la metrou. Dar nu înţeleg şi nu sunt de acord în niciun fel cu abuzul la care s-a ajuns azi. Să vă spun de ce este un abuz. Dincolo de toate relaţiile comerciale dintre Metrorex şi proprietarii afacerilor din staţiile de metrou (sindicalişti sau nu, nu are nicio importanţă), o astfel de acţiune cum este demolarea forţată poate avea loc doar după ce a fost încuviinţată de o instanţă de judecată şi numai în prezenţa unui executor judecătoresc. Altfel este un abuz grosolan!”, este de părere fostul ministru.

Potrivit acestuia, “faptul că singurul primar care a răspuns invitaţiei dlui Drulă îi este coleg de partid spune multe despre această acţiune”.

„În sectorul 2 sunt doar trei staţii de metrou, în celelalte sectoare sunt mai multe. De ce s-a grăbit primarul acesta să intervină? De ce nu se întâmplă la fel în celelalte sectoare? Pentru că, în afară de sectorul 1, celelalte sectoare din Bucureşti nu au primar userist. Cum a justificat acest domn, Radu Mihaiu, demolarea? A emis o decizie de primar! Apoi a pus-o imediat în executare. Nu a trecut-o nici măcar prin filtrul Consiliului Local. Dacă dl. Drulă i-a dat ordin, dl Mihaiu s-a executat şi a trecut la operaţiunea „ranga”! Dincolo de barbaria celor întâmplate azi la metrou, mai trebuie adăugat ceva. În spaţiile comerciale din staţiile de metrou lucrează foarte mulţi oameni. Asociaţia lor spune că în jur de 1600. Demolarea începută azi înseamnă lipsirea a 1600 de familii de un venit care le asigura supravieţuirea. La ce pot spera aceşti oameni cu un guvern care nu a făcut nimic pentru românii afectaţi de pandemie? Un guvern sub care economia românească face, pe zi ce trece, paşi spre mormânt! Va da dl. primar o decizie prin care le va asigura banii pentru mâncare sau medicamente? Le va da locuri de muncă la firma sa de IT (iată că nimic nu este întâmplător în „cumetriile” useriste)? Nu, USR-PLUS nu face şi nu va face nimic pentru români. Dimpotrivă! Aşa cum spunea ministrul Drulă: legea e lege pentru toţi, dar sigur nu se referea la el şi la colegul lui primar de la sectorul 2”, a conchis Răzvan Cuc.

Reamintim că evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale construite ilegal în staţiile de metrou a debutat miercuri cu un mare scandal, proprietarii chioşcurilor acuzând că sunt nedreptăţiţi şi că autorităţile nu ar fi avut bază legală pentru demersul lor, cu atât mai mult cu cât multe dintre magazine aveau încă marfa înăuntru. Incidentele s-au petrecut în staţia de metrou Ştefan cel Mare, informa Digi24. Prezent la faţa locului, primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a avut de înfruntat furia comercianţilor cărora le-a explicat că buticurile lor sunt amplasate ilegal, iar spaţiul respectiv este deţinut de stat şi aflat în administrarea Metrorex, nu a sindicatelor din metrou cu care aceştia au afirmat că au încheiat contract. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne