Răzbunare: Un sătean îl omoară pe şeful poliţiei lovindu-l cu maşina, şi răneşte şapte persoane
focus
alte articole
Valul recent de săteni chinezi care ucid oficiali de partid continuă, cu un fiu furios care şi-a condus maşina într-un grup de oficiali guvernamentali şi poliţie, după ce la sosirea acasă i-a găsit lovindu-l pe tatăl său.
Incidentul a avut loc în oraşul sudic Zhanjiang, din provincia Guangdong, pe 22 mai. Şapte persoane au fost rănite, trei dintre ele critic, atunci când maşina fiului a lovit grupul după care a ieşit afară cu un cuţit şi a atacat grupul. Unul din şefii de poliţie a fost ucis.
În jurul orei 12 pe 22 mai, şeful adjunct al comitetului de conducere al oraşului, Xiaoxun Lin, şi o duzină de alţi funcţionari şi de poliţişti au ajuns la casa lui Zhu Huilai într-un sat din Dongshan Town din Zhanjiang. Ei au vrut să taie pomii fructiferi ai lui Zhu pentru a face loc noii uzine siderurgice a oraşului. Zhu a semnat anterior un acord, sub o presiune considerabilă, acceptând să se mute din casa lui de la ţară. Mai mult de 10.000 de persoane din opt sate, inclusiv al lui Zhu, au fost solicitate să se mute.
Zhu a cerut oficialilor să aştepte până când se coc fructele, şi le poate recolta. Lin a răspuns: "Eu decid totul aici. Cum poţi tu - un individ - să ai câştig de cauză faţă de noi şi de guvern? " A urmat o dispută, înainte ca cei doi oameni să înceapă lupta corp la corp. Unii dintre oficiali şi ofiţeri de poliţie au intervenit rapid pentru a-l ajuta pe Lin să-l bată pe Zhu.
"Când fiul lui Zhu s-a întors la volanul maşinii şi a văzut că tatăl său este bătut, şi-a condus maşina drept peste oficiali. Apoi a luat un cuţit şi i-a înjunghiat. Şapte funcţionari au fost răniţi", a declarat un martor şi consăteni ai dlui Zhu.
Potrivit lui Zhu, trei oficiali au fost răniţi grav, şi Deng Weijiang, adjunctul şefului echipei de Lege şi Ordine al Biroului de securitate publică locală, a fost rănit mortal.
"Ei nu ar spune oficial că cineva a murit, iar mandatul de arestare emis nu poartă nicio ştampilă oficială", a spus domnul Zhu.
Fiul lui Zhu, Zhu Peiren, şi soţia sa, au fost arestaţi. Zhu însuşi este considerat a fi fugar. Zhu Peiren a fost bătut violent după cum spun sătenii.
Evacuarea rezidenţilor din Dongshan Town continuă din anul 2008. Au fost utilizate diferite măsuri de către autorităţile locale, pentru a-i forţa pe săteni să-şi părăsească casele. De multe ori, electricitatea şi serviciile de furnizare de apă sunt oprite. În particular, unei şcoli elementare locale i s-a cerut să se închidă, forţând 300 de elevi să nu meargă la cursuri pentru mai mult de o lună în 2010.
Sătenii intervievaţi de ziarul The Epoch Times au raportat că un total de 49 de familii au refuzat să semneze un acord să se mute. Cei care au făcut-o, nu au primit în întregime compensarea promisă.
În conformitate cu diferitele postări de pe blogul Sina Weibo (Twitter-ul Chinei), pe 13 mai 2011, peste 500 de persoane din biroul de poliţie şi din Comitetul de conducere au demolat cu forţa o parte din casele sătenilor. În semn de revoltă, sătenii din satul lui Zhu au ars patru maşini de poliţie.
Episoade similare de ucidere a oficialilor guvernamentali au avut loc recent unul după altul. Pe 12 mai, Huang Shuanglai, şef al unui sat din Beichen, Tianjin, a plătit asasini să-l bată pe un candidat care planificase să participe la următoarele alegeri. Huang, împreună cu cumnatul şi nepotul său, au fost bătuţi până la moarte în timpul unei lupte violente.
Pe 16 mai, Qin Qiming, un ofiţer de la biroul local de imigrare din Guilin, provincia Guangxi, a fost înjunghiat de moarte de către un sătean care încerca să oprească echipa lui Qin să-i demoleze casa.
Pe 17 mai, în timpul unei demolări forţate, Zhang Bo, adjunctul şefului unităţii locale de aplicare a legii în Dejiang, provincia Guizhu, a fost înjunghiat de moarte de către proprietara casei.
Nota editorului: Când fostul poliţist de top din Chongqing, Wang Lijun, a fugit să-şi salveze viaţa la Consulatul SUA din Chengdu pe 06 februarie, el a pus în mişcare o furtună politică, care nu a dispărut. Lupta din spatele scenei depinde de atitudinea pe care oficialii o vor lua faţă de persecuţia împotriva Falun Gong. Facţiunea cu mâinile pline de sânge - oficialii fostului şef al PCC, Jiang Zemin - pe care acesta i-a promovat, în scopul de a continua persecuţia - caută să evite asumarea responsabilităţii pentru crimele lor şi pentru a continua campania. Alţi oficiali refuză să mai participe la persecuţie. Evenimentele prezintă o alegere clară a oficialilor şi a cetăţenilor din China, precum şi a oamenilor din întreaga lume: fie că sprijină sau se opun persecuţiei asupra Falun Gong. Istoria va înregistra alegerea pe care o face fiecare persoană.