Războiul e pe faţă. Bolojan, atac frontal la PSD: Vor un premier tip marionetă şi un PNL obedient / Nu voi demisiona

Premierul Bolojan a ieşit din proverbiala lui rezervă şi a lansat un atac frontal la adresa PSD-ului care încearcă să îl debarce de la şefia Guvernului.
Dacă până în prezent s-a abţinut de la reacţii belicoase la atacurile PSD-ului pentru a nu turna pe foc, acum liberalul a dat cărţile pe faţă într-un interviu pentru Radio România Actualităţi: „Orgoliu politic supradimensionat”, a afirmat premierul referindu-se la PSD.
El a reamintit că perturbaţiile şi întârzierile în activitatea guvernului cresc riscul de a pierde sume importante de bani din PNRR şi împing ţara spre o criză politică de care nu are nevoie şi a reiterat faptul că nu va demisiona.
„Zarurile au fost aruncate, PSD va vota luni, într-o manieră sau alta, că nu va mai lucra cu premierul Bolojan. Dacă s-ar analiza ce s-a întâmplat în ultimele luni, vedem o serie de critici din partea PSD care încălcau protocolul de guvernare, care prevede că partidele nu se atacă între ele. (...) Nu doar că l-au atacat pe premier, ci, prin atacurile acestea, contribuie la lipsa de performanţă guvernamentală, că toată lumea se gândeşte cine vine, cine pleacă, dacă mai rămân pe post şi, evident, suntem, pe fondul acestor declaraţii, la începutul unei crize de care nu avem nevoie. (...)”, a declarat Ilie Bolojan.
Bolojan a acuzat o tendinţă de fugă de răspundere şi „un joc dublu” al PSD, referindu-se la faptul că social-democraţii au făcut „opoziţie” din cadrul guvernării, încercând să se spele pe mâini de răspunderea deficitului creat de guvernele PSD anterioare şi de deciziile nepopulare luate de actualul guvern, care a trebuit să corecteze ce au făcut cele anterioare.
„Uneori, unii oameni din PSD se comportă ca şi cum ar avea voturi ca pe vremea lui Dragnea, peste 40% (...) şi, cu un astfel de orgoliu politic supradimensionat peste anvelopa politică pe care o are fiecare partid, ne trezim cu situaţii în care se doreşte un premier de tip marionetă şi alţii cu trasul sforilor.
Dacă ar veni un alt premier, dacă ar fi o marionetă, nu va avea nicio autoritate să facă ce trebuie pentru ţara asta şi, personal, dacă aş şti că schimbarea unui om rezolvă problemele ţării, nu aş avea niciun fel de rezervă să plec. Dar ştiu că nu se va întâmpla asta. Dacă ar veni un nou premier, întrebarea este cât timp i-ar mai lua PSD-ului ca să mai inventeze, să constate că sunt noi probleme? De ce? Pentru că, indiferent cine vine premier, rezervele din cămară sunt foarte reduse, nu poţi să creezi aşteptări nerealiste”, a adăugat premierul.
Liberalul a mai acuzat PSD-ul că vrea un PNL „de tip obedient”: „Şi gândiţi-vă, atunci când conducerea unui partid nu este decisă, când deciziile luate de conducere nu se iau în birourile acelui partid, ci în birourile altui partid, înseamnă că există doar poziţia de partid anexă. S-au mai experimentat astfel de situaţii şi toţi cei care au ajuns în această situaţie nu au mai avut un viitor politic.”
„Cât timp sunt preşedintele PNL, acest partid va rămâne unul relevant, care va susţine valorile de modernizare ale României şi cred că doar prin guvernări care încurajează munca, respectă iniţiativa privată, ţin disciplina în finanţele ţării putem să progresăm în perioada următoare”, a transmis Bolojan.
Premierul a punctat că iniţial PSD a încercat să creeze „falii” cu USR, dar, pentru că nu le-a ieşit, s-au îndreptat împotriva sa.
„Este evident că a cere înlocuirea premierului pe care îl propune alt partid înseamnă să te interferezi în decizia acelui partid şi acel partid nu mai are viitor şi eu îmi doresc pentru România ca PNL să rămână un partid relevant”, a declarat Bolojan.
El a mai subliniat că „în acest mandat am deranjat destul de mult”.
„Am limitat prăduirea bugetului de stat, am limitat privilegii, ceea ce a deranjat. Şi v-aş da nişte exemple. Prăduirea bugetului se poate face în multe feluri. Gândiţi-vă că, dacă ai o bancă care dă credite neperformante care nu vor mai fi returnate, înseamnă că acei bani nu se întorc. Când ai o bancă precum Eximbank care a dat credite care nu vor fi returnate şi când, în acest mandat, nu s-au mai dat asemenea credite, înseamnă că ai limitat prăduirea bugetului public. Când vrei să ai energie ieftină pentru ţară, dar permiţi ca accesul în sistemul energetic să fie blocat de hârtii – nu te poţi racorda astăzi la sistemul nostru pentru că am emis prea multe hârtii pentru aproape de 10 ori peste capacitatea noastră”, a explicat el.
Premierul a folosit o metaforă şi a comparat bugetul României cu o cămară în care sunt şoricei, şobolani care le rod şi a declarat că el a aprins lumina în cămară şi a pus reflectorul pe rozătoare.
"Degeaba îţi umpli cămara, dacă din acea cămară rozătoarele ţi-i rod sau risipeşti banii. Pe unde am fost, am încercat să elimin pierderile de bani”, a declarat Bolojan la RRA.
Ilie Bolojan a spus că, dacă se va ajunge la un vot în Parlament privind situaţia Guvernului său, va respecta procedurile constituţionale şi „vom vedea atunci care este situaţia”.
„Din păcate, pentru că nu se va putea oferi prea multă pâine, se va oferi mult circ”, a spus premierul, adăugând că „atunci când te critică cei pe care îi deranjezi când închizi robinete, că pui reflectoare pe anumite zone, înseamnă că faci ceea ce trebuie”.
Întrebat dacă se poate baza pe o majoritate parlamentară fără voturile PSD, premierul a spus că „vom vedea ce se va întâmpla”.