Războiul dintre "suveranişti". Simion susţine că nu va merge la tabăra de vară a Dianei Şoşoacă fiindcă e invitat şi ambasadorul Rusiei
Liderul AUR, George Simion, a declarat că nu va da curs invitaţiei de a participa la o nouă întâlnite privind reunirea forţelor suveraniste, la şcoala de vară a SOS de la Poiana Braşov, pentru că acolo a fost invitat şi ambasadorul Federaţiei Ruse astfel încât, dacă s-ar duce ar risca să-şi decredibilizeze partidul chiar în prag de alegeri.
"Eu nu pot să răspund unor invitaţii care sunt mai mult ultimatumuri, că am auzit apeluri de genul că dacă nu mă duc la întâlnire, membrii AUR să migreze la SOS. Eu nu pot să merg la Poiana Braşov, la tabăra de vară a SOS, pentru că, înţeleg, acolo a fost invitat şi ambasadorul Federaţiei Ruse. Şi dacă m-aş duce acolo, aş risca să decredibilizez o formaţie care, de bine de rău, într-o situaţie vitregă din punct de vedere electoral, cu nişte alegeri comasate, a reuşit să obţină 15% şi să-şi asigure prezenţa în toate consiliile municipale şi judeţene.
De asta e foarte important unde ne întâlnim, de exemplu. E foarte important să nu emitem chestiuni din astea şi idei, cum ar fi ieşirea din NATO şi Uniunea Europeană, pe care noi nu o susţinem. Şi e important cu cine ne asociem. Daca am înţeles ceva în ăştia patru ani, şi dumneavoastră, cu sfaturi, câteodată cu o dojană, aşa, m-aţi avertizat cu cine te întâlneşti. Şi v-am arătat că, de exemplu, că nu am făcut alianţe cu Pro România şi bine am făcut, pentru că Ponta s-a întors la matcă, în PSD, unde era de fapt, dar a fost trimis să ne decredibilizeze. Nu ştiu ce relaţii mai are cu dl Coldea, cu dl Dâncu, acest nou preşedinte al PSD Cluj, care-l ţine aproape pe dl Ponta.
Sunt de acord şi cred în ideea unirii forţelor suvernaiste, noi am lansat primul apel în luna martie, vom avea o conferinţă într-un loc care impune respect, Parlamentul României, cu toate forţele suveraniste care vor dori să vină, întâlnire pe 27-2 august la Palatul Parlamentului. Cine vrea să meargă la întâlnirea cu ambasadorul Rusiei, se poate duce", a declarat Simon, la Realitatea TV.