Raport Freedom House: R. Moldova şi România - în categoria ţărilor parţial libere
alte articole
Organizaţia internaţională Freedom House constată, în raportul său anual despre starea libertăţii în lume, că R. Moldova şi România se află în categoria ţărilor parţial libere.
Astfel, în raportul prezentat al 13-lea an consecutiv, Freedom House remarcă un „reflux” al democraţiei la scara mondială: 68 de ţări au înregistrat regrese democratice, iar 50 au cunoscut progrese.
Dintre ţările Uniunii Europene, Ungaria a înregistrat un regres semnificativ, trecând din categoria ţărilor libere, în cea a statelor „parţial libere”. În Balcani, Serbia a înregistrat un regres asemănător.
Raportul a analizat 195 de ţări – dintre care 45% sunt considerate libere, 30% parţial libere şi 25% lipsite de libertăţi democratice şi civice.
În categoria ţărilor parţial libere, pe lângă R. Moldova se mai găsesc Armenia, Georgia, Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Kîrghistan, Macedonia, Muntenegru, Pakistan, Serbia şi Ucraina.
În numărul ţărilor lipsite de libertăţi democratice şi civice intră Rusia, China, Siria, Afghanistan, Azerbaijan, Belarus, Iran, Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan.