Raport CRJM: Cu puţini judecători şi mulţi procurori, în Moldova justiţia se face cu viteză mare şi calitate contestabilă

Justitia (pixabay.com)
Maria Maevschi
07.10.2019

În anul 2016, Republica Moldova aloca justiţiei 8 euro pe cap de locuitor, fiind ţara cu cea mai mică sumă alocată la acest capitol. În 2018, suma a crescut până la 17 euro pe cap de locuitor, ceea ce oricum era de 3,5 ori mai puţin decât media ţărilor Consiliului Europei (CE).

Aceste date rezultă din analiza „Justiţia din Republica Moldova în cifre – o privire comparativă”, efectuată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Raportul prezintă o comparaţie a justiţiei din Republica Moldova cu cea din principalele ţări din fostul lagăr socialist, precum şi cu media a 45 de ţări membre ale CE. În baza concluziilor formulate, pot fi identificate potenţiale necesităţi de intervenţie la nivel de politici în acest domeniu.

Autorii analizei au constatat că cea mai mare parte a majorărilor bugetare alocate justiţiei în ultimii ani a fost canalizată pentru creşterea salariilor judecătorilor şi procurorilor. Deşi salariile au fost majorate esenţial, în 2018 judecătorii şi procurorii la început de carieră în Republica Moldova primeau de trei ori mai puţin decât salariul mediu în ţările CE.

În acelaşi timp, raportat la salariul mediu pe ţară, salariul judecătorilor şi procurorilor din Republica Moldova este aproape de media ţărilor Consiliului Europei.

„Cu 14,7 judecători activi la 100 000 de locuitori, Republica Moldova se află considerabil sub media ţărilor membre ale CE, unde această cifră este de 21,5 judecători. În acelaşi timp, numărul cauzelor examinate de judecătorii din Republica Moldova este cu cel puţin 30% mai mic decât media ţărilor membre ale CE.

Republica Moldova se află printre ţările cu cel mai mare număr de procurori pe cap de locuitor, cifra fiind de două ori mai mare decât media ţărilor CE. Numărul funcţiilor de procuror din Republica Moldova (720) este cu 43% mai mare decât numărul funcţiilor de judecător (504). În ţările cu o democraţie avansată numărul judecătorilor este mai mare decât numărul procurorilor”, se arată într-un comunicat al Centrului de Resurse Juridice.

Totodată, experţii au punctat că numărul avocaţilor activi din Republica Moldova pe cap de locuitor este de 2,3 ori mai mic decât media ţărilor CE. Mai mult decât atât, acesta pare să fie determinat, în principal, de posibilitatea limitată a populaţiei de a plăti pentru serviciile lor şi atenţia limitată acordată de justiţie argumentelor avocaţilor.

În acelaşi timp, analiza relevă faptul că, în medie, cauzele în Moldova se examinează de aproape trei ori mai rapid decât în ţările membre ale CE – 259 de zile faţă de 735 de zile. Viteza examinării cauzelor are un preţ – calitatea actului de justiţie, fapt confirmat implicit de numărul mare de condamnări ale Republici Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Astfel, Moldova se află printre ţările în care justiţia se face cel mai repede, după Azerbaidjan şi Federaţia Rusă.

Analiza „Justiţia din Republica Moldova în cifre – o privire comparativă” a fost elaborată de CRJM în cadrul proiectului „Suport instituţional pentru dezvoltarea organizaţiei”, implementat cu sprijinul Ambasadei Suediei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor