Raed Arafat, numit secretar de stat în Ministerul Sănătăţii
alte articole
Raed Arafat a predat sâmbătă prerogativele ministeriale şi a fost numit de noul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, în funcţia de secretar de stat şi prim-adjunct al ministrului.
Propus pentru portofoliul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu a declarat vineri, în cadrul audierii de la Parlament, că are ca priorităţi numirea lui Raed Arafat în funcţia de secretar de stat şi prim-adjunct al ministrului, dar şi repornirea producţiei la Institutul Cantacuzino.
La instalarea sa ca ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu a declarat că l-a numit pe Raed Arafat, aşa cum a promis, secretar de stat şi prim-adjunct al ministrului şi că până pe 10 ianuarie vor trebui finalizate discuţiile cu Ministerul Finanţelor privind bugetul.
Ministrul a menţionat inclusiv că va face demersuri pentru alocarea sumei necesare finalizării lucrărilor la Institutul Cantacuzino şi repornirii producţiei de vaccinuri.
Nicolaescu a mai declarat că Raed Arafat - care a deţinut portofoliul Sănătăţii până vineri seara - se va ocupa de conducerea curentă a ministerului, în timp ce el se va ocupa de politici şi strategii.