Răducan (FPTR): Hotelierii încasează 3-4 mil euro de la spaniolii veniţi pentru finala Europa League

Epoch Times România
09.05.2012

Din cele aproximativ 11.000 de locuri de cazare din Bucureşti, circa 90% sunt ocupate, în special datorită finalei Europa League, încasările hotelierilor ridicându-se la 3-4 milioane de euro a declarat, vicepreşedintele FPTR , Dragoş Răducan.

"Cei aproximativ 12.000 de spanioli veniţi la Finala Europa League cheltuie numai cu cazarea 3-4 milioane de euro. În medie, un turist spaniol cheltuie, de asemenea, 200-300 de euro în afară de cazare şi serviciile garantate, acestea fiind cheltuieli 'de buzunar'", a estimat vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan.

Acesta susţine că locurile din hoteluri sunt ocupate în  proporţie de 90%, în special datorită finalei Europa League de miercuri.

"Unii s-au cazat pe cont propriu la moteluri, pensiuni, hoteluri mai mici sau apartamente cu regim hotelier. Mulţi turişti spanioli vin şi pleacă în aceeaşi zi. Cei care au venit pe sejur, de două sau trei nopţi, au venit prin agenţii din Spania care au parteneri în România sau care au făcut direct rezervare la hoteluri. În niciun caz nu îi vom găsi pe spanioli în hotelurile de o stea de la marginea oraşului", a menţionat Dragoş Răducan.

Acesta susţine că turiştii spanioli nu se vor caza nici la hotelurile de două stele din jurul Gării de Nord. "S-au cazat la hoteluri cunoscute şi garantate. Astfel, cele mai multe locuri ocupate se găsesc la trei şi patru stele", a mai spus vicepreşedintele FPTR.

"În general, media anuală de ocupare în Bucureşti este de 30%, care în perioade de evenimente cum este Festivalul Internaţional "George Enescu", Târgul Romexpo sau orice alt eveniment duce la o creştere. Hotelurile sunt mai ocupate în cursul săptămânii decât în weekend", a mai spus Dragoş Răducan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor