Radu Gheţea (ARB): Nu sunt elemente care să ne arate că leul ar intra pe un trend periculos descendent

Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a declarat că, în opinia sa, evoluţia cursului euro/leu este una normală în contextul politic actual şi că nu există elemente care să conducă la concluzia că moneda naţională ar intra pe "un trend periculos descendent".
Epoch Times România
02.05.2012

Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), a declarat că, în opinia sa, evoluţia cursului euro/leu este una normală în contextul politic actual şi că nu există elemente care să conducă la concluzia că moneda naţională ar intra pe "un trend periculos descendent".

"Părerea mea personală este că evoluţia cursului este un lucru normal şi nu ar fi elemente care să ne conducă la concluzia că moneda naţională ar intra pe un trend periculos descendent. Eu nu cred că în economia românească s-a produs ceva în ultimele săptămâni care să justifice o creştere a cursului euro)leu. Pur şi simplu, aceste variaţii le pun exclusiv pe seama acestor modificări la vârf, care au loc în viaţa politică a României", a menţionat Gheţea, la TVR Info.

Preşedintele ARB susţine că evoluţia cursului este una normală, "atunci când apar fenomene de genul celor care se petrec în viaţa economică şi politică a României, în ultimele zile".

"Este normal să apară anumite fluctuaţii. Aceste fluctuaţii sunt generate în general de traderi, de comercianţii de valute, care văd în orice modificare de genul celei care are loc acum în România, o trecere la un nou Guvern, o posibilă oportunitate de a specula şi de a face nişte bani. Lucrurile nu sunt deloc neaşteptate sau spectaculoase. Este un lucru normal. Important este ca după ce trece această perioadă să vedem că se revine la nivelurile anterioare ale cursului de schimb", a mai spus Gheţea.

Acesta susţine că o astfel de evoluţie a cursului a avut loc şi în anii anteriori, când au fost schimbări de guverne. "După aceea, lucrurile s-au calmat. Aceste vârfuri rămân ca momente de referinţă", a mai spus Gheţea.

Banca Naţională a României (BNR) a afişat miercuri un curs de referinţă de 4,4168 lei/euro, un nou minim istoric pentru moneda naţională. cu 0,45% mai mare faţă de şedinţa precedentă, iar dolarul american a crescut în raport cu moneda naţională, ajungând la 3,3594 lei/dolar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor