RADET şi ELCEN ar putea fuziona până în iarna anului viitor
RADET şi ELCEN ar putea fuziona până în iarna anului viitor, această unificare a celor două entităţi urmând să ducă la o scădere a preţului gigacaloriei furnizate bucureştenilor, a declarat, marţi, viceprimarul general al Capitalei, Marcel Nicolaescu.
"Am avut o serie de întâlniri cu o serie de personalităţi din mediul academic, cu conducerea Ministerului Economiei, cu conducerea Ministerul Administraţiei şi Internelor şi decizia este una unică: trebuie să purcedem deîndată şi fără niciun fel de reţinere la realizarea unui serviciu integrat de alimentare cu energie termică centralizat la nivelul municipiului Bucureşti, pentru optimizarea procesului de producţie, transport, furnizare şi distribuţie a energiei termice. În unanimitate, specialiştii Ministerului Economiei, Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană au stabilit că acest serviciu integrat trebuie să se realizeze într-un timp extrem de scurt", a spus Nicolaescu.
Potrivit lui Nicolaescu, Ministerul Economiei a impus chiar un calendar pentru realizarea unui memorandum referitor la unificarea RADET şi ELCEN.
Conform viceprimarul general al Capitalei, pentru realizarea fuziunii este mai întâi necesară transformarea RADET în societate comercială, statut pe care ELCEN îl are deja.
Potrivit sursei citate, unirea celor două entităţi ar putea avea loc până în iarna anului viitor. "Nu cred că ne va mai prinde iarna anului viitor fără ca această fuziune să fie realizată. Sunt o serie de paşi care trebuie făcuţi din puncte de vedere legislativ, mult ne va lua transformarea RADET în societate comercială", a adăugat Nicolaescu.
Viceprimarul general al Capitalei a apreciat şi că realizarea sistemului integrat va duce la o scădere a costurilor. "Din punctul meu de vedere, atunci când se va realiza acest servicu intergat producţie, transport, distribuţie, livrare costurile vor fi mult mai mici decât sunt în prezent", a conchis Nicolaescu.