Putin în India. Cele două ţări strâng cooperarea militară. India va produce 600.000 de automate Kalaşnikov
alte articole
După ce, luni, Vladimir Putin a făcut cea de-a doua vizită externă din cursul anului 2021 în India, cele două ţări au semnat o serie de acorduri comerciale în domeniul achiziţiilor militare, inclusiv un contract prin care India se angajează să producă peste 600.000 de puşti de asalt Kalaşnikov.
Putin a vizitat India împreună cu miniştrii Apărării şi de Externe, consolidând legăturile tradiţionale care datează de pe vremea URSS - cu un pact de cooperare militară până în 2031 şi un angajament de a creşte comerţul anual la 30 de miliarde de dolari până în 2025.
Vizita va tensiona relaţiile Indiei cu SUA - tensionate după ce oficiali americani au refuzat să vândă Indiei sisteme Patriot şi au avertizat că nu privesc favorabil achiziţionarea sistemelor de rachete ruseşti S-400.
O declaraţie comună publicată după discuţiile oficiale menţioneză că Rusia şi India „şi-au reiterat intenţia de a consolida cooperarea în domeniul apărării, inclusiv în dezvoltarea comună a producţiei de echipamente militare”. Rusia a anunţat că este interesată să continue să furnizeze sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400.
Un oficial indian a subliniat că livrările sistemelor S-400 care au început luna aceasta "vor continua să aibă loc".
Acordul cu Moscova expune India riscului de a fi sancţionată de SUA în temeiul unei legi americane din 2017, menită să descurajeze partenerii SUA de a achiziţiona echipamente militare ruseşti.
China şi situaţia din Afganistan au fost şi ele discutate în cadrul vizitei.