Putin îl consideră pe Trump “imatur” datorită retragerii SUA din tratatul INF

Donald Trump (st) şi Vladimir Putin, în timpul summitului de la Helsinki, 16 iulie 2018. (Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
03.02.2019

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a criticat pe omologul american Donald Trump, etichetându-l “imatur” pentru decizia de a scoate SUA din tratatul pentru controlul rachetelor, potrivit Express.co.uk.

Criticile au fost lansate după ce secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat că SUA se retrage din Tratatul Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară (INF) semnat în 1987 de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan.

Putin a afirmat: “Partenerii noştri americani au anunţat că nu vor mai fi parte în acord şi totodată ne suspendăm şi noi parteneriatul. Vom aştepta până când partenerii noştri se vor maturiza suficient pentru a avea un dialog egal şi semnificativ pe tema acestui subiect important”.

Liderul rus a abordat subiectul alături de ministrul de Externe, Serghei Lavrov, şi de ministrul Apărării, Serghei Şoigu.

Putin a promis că Moscova va renunţa la discuţiile cu SUA privind dezarmarea şi îşi va accelera pregătirile pentru construirea de noi rachete.

Rachetele supersonice vor fi incluse în noul arsenal de arme, a avertizat Putin, deşi a afirmat că nu se va lăsa atras “într-o nouă cursă a înarmării costisitoare”.

Lavrov a acuzat din nou Washingtonul că a încălcat ani de zile Tratatul INF.

Luna trecută, Lavrov a susţinut că SUA îşi extinde stocul de rachete fatale cu rază medie şi scurtă, sfidând prevederile tratatului.

În plus, Putin a declarat că Rusia va dezvolta acum noi rachete cu rază medie ca răspuns la decizia SUA de a se retrage din acord.

Anul trecut, Pompeo a ameninţat că SUA va începe procesul de retragere din tratat dacă Rusia nu va accepta să respecte prevederile acestuia, oferindu-i un termen limită. Termenul a expirat sâmbătă.

Adresându-se vineri, Pompeo a declarat: “Ani de zile Rusia a încălcat termenii tratatului fără remuşcări. Rusia a refuzat în aceste ultimele 60 de zile să ia vreo măsură pentru a respecta într-o manieră reală şi verificabilă prevederile tratatului. Prin urmare, SUA îşi va suspenda obligaţiile prevăzute de INF începând cu 2 februarie”.

Moscova a susţinut că nu a încălcat tratatul şi s-a oferit să prezinte jurnaliştilor şi ataşaţilor militari străini informaţii legate de racheta de croazieră 9M729, despre care Washingtonul şi NATO au afirmat că încalcă Tratatul INF.

Totodată, Trump a declarat: “nu vom rămâne constrânşi de termenii [tratatului], în timp ce Rusia îşi prezintă într-o lumină falsă acţiunile. Nu putem fi singura ţară din lume care să fie legată unilateral de acest tratat, sau de altul”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor