Putin către Trump: Rusia este deschisă pentru un dialog complex cu SUA

Vladimir Putin (Peter Muhly – WPA Pool/Getty Images)
Andrei Popescu
31.12.2018

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova rămâne deschisă pentru un dialog cu Washingtonul.

Putin a făcut oferta într-o scrisoare de Anul Nou adresată omologului său american Donald Trump, câteva detalii ale acesteia fiind dezvăluite de Kremlin duminică, potrivit RFE/RL.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia rămân tensionate din cauza mai multor probleme, inclusiv rolul Moscovei în războaiele din Siria şi estul Ucrainei, presupusul amestec al ruşilor în alegerile din SUA din 2016 şi din alte ţări, precum şi presupusul rol al Rusiei în otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie.

La sfârşitul lunii noiembrie, Trump a anulat pe neaşteptate o întâlnire planificată cu Putin în marja summit-ului G20 în Argentina, după ce Rusia a atacat şi capturat 3 nave ale Marinei ucrainene şi echipajele acestora. Incidentul a avut loc în apropierea Strâmtorii Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov.

În scrisoare, Putin a subliniat faptul că relaţiile ruso-americane “sunt cel mai important factor pentru asigurarea stabilităţii strategice şi a securităţii internaţionale”, potrivit declaraţiei publicate de Kremlin şi citată de mass media rusă duminică.

“[Putin] a confirmat că Rusia este deschisă pentru un dialog cu SUA în marja unei agende extinse de subiecte”, a precizat declaraţia.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a fost citat afirmând că acum depinde de SUA să ia o decizie dacă va desfăşura o nouă întâlnire în 2019.

De asemenea, Putin a adresat o scrisoare de Anul Nou preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care a beneficiat de suportul armatei ruse în războiul de peste şapte ani din Siria.

Liderul rus a “subliniat că Rusia va continua să furnizeze asistenţă deplină guvernului şi poporului Siriei în lupta lor împotriva terorismului”, adăugând că ţara sa va depune eforturi “pentru a proteja suveranitatea şi integritatea teritorială” a ţării arabe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor