Putin a ordonat construirea unui nou adăpost antiatomic la cel mai de elită spital din Rusia

Vladimir Putin
Vladimir Putin (Captură YouTube)

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat construirea, până la sfârşitul anului, a unui nou adăpost antiatomic la cel mai de elită spital din ţară, unde sunt trataţi oficialii de rang înalt, potrivit Newsweek, care citează un site guvernamental.

Concret, ar fi vorba despre construirea unui buncăr antiatomic la Spitalul Clinic Central din Moscova, având data de finalizare programată la 20 decembrie 2023. Costul proiectului este estimat la 35 de milioane de ruble (431.000 de dolari), a relatat publicaţia rusă independentă The Moscow Times, citând un site rusesc de achiziţii publice.

Oficiali ruşi de rang înalt sunt trataţi la spitalul din Moscova, potrivit publicaţiei independente de limbă rusă Mediazona. Putin însuşi ar fi primit tratament la spitalul respectiv.

Adăpostul antiatomic va fi proiectat pentru 800 de persoane, inclusiv personalul medical şi angajaţii, şi ar trebui să fie conceput pentru a oferi protecţie împotriva radiaţiilor. Acesta va avea intrări multiple, o ieşire de urgenţă şi un sistem complex de ventilaţie capabil să cureţe aerul "de arme de distrugere în masă gazoase" şi aerosoli.

Ar urma să fie echipat astfel încât personalul medical să poată efectua "proceduri medicale în timp de război".

The Moscow Times a relatat anterior că Moswcova a ordonat modernizarea adăposturilor antiaeriene pe întreg teritoriul Rusiei.

În octombrie 2022, Kremlinul a emis un decret care a ordonat regiunilor din vestul Rusiei să se pregătească pentru posibilitatea unor lovituri în interiorul teritoriului rusesc. Publicaţia a raportat că datele din surse deschise arată că procesul de reparare a adăposturilor antiaeriene a avut loc în toată Rusia.

Două luni mai târziu, Serghei Poletikin, şeful biroului regional al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că în regiunea Moscovei se pregătesc adăposturi antiaeriene capabile să găzduiască până la 15 milioane de persoane.

Ultimele evoluţii au loc în contextul în care Rusia a acuzat Ucraina pentru un atac cu drone de mare amploare asupra Moscovei - primul de la începutul invaziei la scară largă a lui Putin în ţara vecină, în februarie anul trecut.

Putin a acuzat Kievul că încearcă să provoace un răspuns în oglindă al Moscovei, după ce Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că a organizat un "atac terorist" marţi dimineaţă cu cel puţin opt drone, care au provocat pagube minore.

Ucraina a negat că ar fi fost responsabilă pentru aceste atacuri.

Printre ţintele atacului cu drone de la Moscova se numără o reşedinţă a lui Putin şi vilele anturajului acestuia din cartierul Rubliovka, a relatat canalul independent rusesc Telegram "We can explain", care a analizat locul unde au fost reperate dronele.

Şi pe 3 mai, două drone s-au prăbuşit pe Kremlinul din Moscova. Ucraina a negat responsabilitatea.

Putin a declarat în această săptămână că "mai este încă de lucru" la sistemele de apărare aeriană ale Moscovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe