Proiectul de regulament vizând tăierea fondurilor UE pentru ţările care nu respectă statul de drept, adoptat. 10 pesedişti au votat împotrivă
alte articole
Parlamentul European a votat, joi, proiectul de regulament referitor la îngheţarea fondurilor europene în cazul ţărilor membre care nu respectă statul de drept. Proiectul adoptat astăzi de deputaţii europeni prevede ca guvernele care intervin în instanţe sau nu reuşesc să combată frauda şi corupţia vor risca suspendarea fondurilor UE. Surprinzător sau nu, zece europarlamentari PSD români au votat împotriva raportului adoptat astăzi. La fel a procedat şi Norica Nicolai de la ALDE, deşi ALDE european a votat pentru, relatează Digi24.ro.
Ulterior votului, la cererea unuia dintre iniţiatori, raportul referitor la propunerea de regulament a fost retrimis la comisia de specialitate pentru negocierile următoare, informează Ziare.com. Deputaţii europeni urmează să înceapă negocierile cu privire la formularea finală a regulamentului cu miniştrii UE, care nu şi-au adoptat încă poziţia, votul final fiind dat în Consiliu.
Europarlamentarul finlandez Petri Sarvamaa (PPE), unul dintre raportori şi vicepreşedinte al comisiei pentru bugete, a precizat că este nevoie de modificarea regulamentului în vederea protejării bugetului UE, argumentând că "subminarea democraţiei deschide calea pentru şubrezirea altor elemente democratice ale statului".
Cel de-al doilea raportor, Eider Gardiazabal Rubial (S&D), le-a mulţumit colegilor "pentru acest mare sprijin acordat" şi a propus retrimiterea la comisia de resort pentru negocierile următoare, invocând regula 59 a), ceea ce a fost acceptat de plen.
Prin această iniţiativă care a întrunit 397 voturi "pentru" şi 158 "împotrivă", Uniunea Europeană îşi doreşte să limiteze sau chiar să îngheţe finanţarea în cazul ţărilor membre în care există deficiente generalizate în ceea ce priveşte statul de drept.
În timpul dezbaterilor, comisarul european pentru buget Günther Oettinger a declarat: "În cazul fiecărui stat trebuie să ne asigurăm că judecătorii, curţile de justiţie sunt imparţiale. Din punct de vedere al managementului banilor, să fie eficient".
Comisarul Oettinger a mai dat asigurări că, în ceea ce priveşte aplicarea acestui regulament, vor fi primite informaţii de la Curtea Europeană şi alte instituţii europene.
Articolul integral poate fi citit aici.