Proiect de lege: Referendum fără cvorum, iar la revizuirea Constituţiei să fie de 30%

O iniţiativă legislativă depusă de senatorul PSD Trifon Becalurencu, ar putea elimina condiţia de cvorum la referendumul naţional şi propune ca în cazul revizuirii Constituţiei condiţia de validare să fie participarea a cel puţin 30% plus unu din alegătorii înscrişi în listele electorale permanente.
Vot parlamentare, Titus Corlăţeanu (Mihai Pozumschi)
Liviu Şerbănescu
01.02.2013

O iniţiativă legislativă depusă de senatorul PSD Trifon Becalurencu, ar putea elimina condiţia de cvorum la referendumul naţional şi propune ca în cazul revizuirii Constituţiei condiţia de validare să fie participarea a cel puţin 30% plus unu din alegătorii înscrişi în listele electorale permanente.

Senatorul PSD propune eliminarea din Legea referendumului a prevederii conform căreia "referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".

Senatorul social-democrat propune, de asemenea, că în cazul referendumului local condiţia pentru validare să fie participarea a cel puţin jumătate plus unul dintre alegătorii din listele electorale permanente.

În cazul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, iniţiativa legislativă propune stabilirea unei condiţii de validare în situaţia în care prezenţa la urne este de cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Senatorul PSD a depus şi înregistrat propunerea legislativă pe 30 ianuarie, fiind singurul semnatar al proiectului de act normativ.

La data de 23 ianuarie, preşedintele Traian Băsescu declara că poate fi o soluţie reducerea pragului de cvorum pentru validarea referendumului la 30%, cu condiţia să fie create condiţii să voteze şi pentru cei 3 milioane de români din străinătate, prin introducerea votului prin corespondenţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor