Programul învestirii lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al R.Moldova
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va fi învestit în funcţie în cadrul unei ceremonii festive, vineri, 23 martie 2012.
Evenimentul va începe la ora 14 la Palatul Republicii, unde Nicolae Timofti va depune jurământul constituţional în calitate de preşedinte al ţării.
Apoi, pentru ora 15 sunt programate depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare.
La ora 15: 20, la Reşedinţa de Stat, va avea loc ceremonialul militar-protocolar.
La învestirea în funcţie a preşedintelui au fost invitate aproximativ 450 de persoane.
Astfel, printre invitaţi se numără membrii Parlamentului Republicii Moldova, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Comisiei Electorale Centrale, membrii Guvernului, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, corpul diplomatic, reprezentanţii cultelor, liderii partidelor politice, reprezentanţii comunităţilor naţional-culturale, conducătorii adminsitraţiei publice locale, precum şi alte personalităţi din ţară şi din străinătate hotare.
La ceremonie va asista şi ministrul român de externe Cristian Diaconescu. Cei doi oficiali au programată o întâlnire la ora 16: 30.
Seria de evenimente se va încheia cu o recepţie, care va începe la ora 18.30. Nicolae Timofti a fost ales în funcţia de şef al statului de către 62 de deputaţi, la scrutinul prezidenţial din 16 martie. Luni, Curtea Constituţională a validat mandatul lui Timofti, astfel acesta a devenit cel de-al patrulea preşedinte al Republicii Moldova.