Cristian Diaconescu va fi prezent vineri la ceremonia de învestire a lui Nicolae Timofti

(photos.com)
Epoch Times România
23.03.2012

Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, participă vineri, la Chişinău, la ceremonia de învestire a lui Nicolae Timofti, relatează Timpul.

Ministrul român de externe urmează să sosească la Chişinău în jurul orei 15: 00 pentru a participa la ceremonia de învestire a celui de-al patrulea preşedinte al Republicii Moldova.

Cei doi oficiali au programată o întâlnire la ora 16: 30, informează Timpul.

La ceremonia de învestire sunt invitaţi să participe deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova, judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Comisiei Electorale Centrale, membrii Guvernului, Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, corpul diplomatic, reprezentanţii cultelor, liderii partidelor politice şi invitaţi din străinătate.

Nicolae Timofti a fost ales preşedinte la 16 martie, când a fost votat de toţi cei 62 de parlamentari prezenţi. Comuniştii au boicotat scrutinul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor