Profesorul Rafila anunţă că intră în politică. Candidează la parlamentare pe listele PSD

Alexandru Rafila (Epoch Times Romania)
D.B.
15.10.2020
Alexandru Rafila (Epoch Times Romania)
D.B.
15.10.2020

Reprezentantul României la OMS, prof. dr. Alexandru Rafila, şi-a anunţat, joi, candidatura pe listele PSD la alegerile parlamentare.

Într-o conferinţă de presă organizată împreună cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu, Rafila a declarat că pasul făcut de el de a intra în politică ar fi fost unul "dificil" dar, ţinând cont de cariera administrativă pe care o are în spate, a considerat că are suficient de multă experienţă încât să poată ajuta nu neapărat PSD ci ţara, împreună cu mulţi alţi colegi.

Rafila a mai susţinut că doreşte ca România să aibă o legislaţie în domeniul sănătăţii care să facă posibil un deziderat neatins până acum, şi anume accesul universal la serviciile de sănătate. Cu alte cuvinte, explică Rafila, fiecare om din această ţară să poată să obţină atunci când are nevoie, unde are nevoie şi fără să îl împovăreze financiar, serviciile medicale de care ar trebui să beneficieze.

Pentru aceasta, Rafila susţine că "este nevoie de o legislaţie, de oameni care să implementeze acea legislaţie, de finanţe şi, poate mai presus de orice – de bună-credinţă în aceste demersuri".

La începutul conferinţei, Marcel Ciolacu a ţinut să-i mulţumească medicului Alexandru Rafila pentru decizia luată, şi şi-a exprimat speranţa că acesta va face ce trebuie în Parlament.

Declaraţiile complete în materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos