Elena Udrea îi "cântă prohodul" lui Bolojan: "Mişcarea împotriva lui este pornită din interiorul partidului"

Elena Udrea e de părere că în interiorul PNL se pregăteşte debarcarea lui Ilie Bolojan de la conducerea partidului şi că s-ar cere şi congres pentru demiterea sa.
„Va fi o presiune pe Bolojan din partea primarilor PNL şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene PNL să plece şi cred că asta se va întâmpla. Fie să găsească o soluţie să intre la guvernare sau să asigure finanţare pentru proiectele lor. Ce cred eu, am văzut că a fost în teritoriu domnul Bolojan şi au primit doi primari, nu ştiu unde, unde trebuiau să vină vreo 40. Deci cred că deja mişcarea împotriva lui Bolojan este pornită în interiorul partidului. Am văzut că se cere şi congres. Şi cred că domnul Bolojan va fi schimbat din fruntea PNL”, a declarat Udrea la Realitatea Plus.
În plus, fosta ministră consideră că presiunile economice continuă atât asupra mediului de afaceri, cât şi asupra guvernului.
„Cred că va fi o presiune foarte mare pe guvern să achite aceste datorii, pentru că şi firmele au intrat în incapacitate de plată, foarte multe sunt în dificultăţi. Am văzut că sunt 30.000 de firme care s-au desfiinţat în primele şase luni. Bun, şi atunci va fi o presiune pe guvern pe de o parte, din partea PSD-iştilor, primarilor, preşedinţilor preşedinţilor de Consilii Judeţene să se facă aceste plăţi”, a mai transmis Udrea.
Ilie Bolojan a respins ideea înlocuirii sale din fruntea PNL.
„Sunt preşedintele PNL ca efect al rezultatelor unui congres, al deciziilor care au fost luate de către conducerea PNL şi nu se pune problema despre o schimbare a mea, pentru că tot ce a decis partidul în această perioadă ţine de decizii care au fost luate cu o majoritate confortabilă”, a explicat preşedintele PNL.