Producătorii agricoli nu renunţă la acţiunile de protest

Producătorii agricoli nu renunţă la acţiunile de protest, pentru că nici până acum autorităţile nu şi-au îndeplinit promisiunile, a declarat vice-preşedintele Partidului Popular, Valeriu Cosarciuc, conducătorul Federaţiei Fermierilor din R.Moldova. Potrivit "Infotag", Cosarciuc a amintit marţi, într-o conferinţă de presă, că "agricultura are o cotă de circa 40% în Produsul Intern Brut".
. (MARCEL MOCHET / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
26.11.2013

Producătorii agricoli nu renunţă la acţiunile de protest, pentru că nici până acum autorităţile nu şi-au îndeplinit promisiunile, a declarat vice-preşedintele Partidului Popular, Valeriu Cosarciuc, conducătorul Federaţiei Fermierilor din R.Moldova. Potrivit "Infotag", Cosarciuc a amintit marţi, într-o conferinţă de presă, că "agricultura are o cotă de circa 40% în Produsul Intern Brut".

"Ramura are un potenţial enorm şi este condamnabil să nu îl folosim. Dacă autorităţile renunţă să susţină sectorul agricol, înseamnă că, sau revendică interesele cuiva, sau sunt incompetente", consideră ministrul.

Demnitarul este convins că "dezvoltarea sectorului trebuie să fie o prioritate a statului".

"Autorităţile au majorat TVA-ul pentru producătorii agricoli până la 20%, iar acum doresc să revină la 8% anterioare. Ei se joacă cu noi sau chiar nu pricep nimic în economie?", s-a revoltat Cosarciuc.

Conform spuselor sale, "autorităţile abordează în mod selectiv problema subvenţionării şi deseori doar fermierii cu relaţii şi cu influenţă primesc suma".

"Guvernul a alocat 400 mil. lei pentru subvenţii, dar are până acum restanţe de 30% la proiectele care au fost trimise Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură (AIPA). Producătorii agricoli care au depus cerere mai târziu, vor primi doar 80-85% din suma solicitată, în timp ce oamenii "noştri" beneficiază de întreaga sumă. Este incorect, deoarece toţi sunt egali", a comentat specialistul.

Cosarciuc s-a declarat convins că "Fondul de Subvenţionare dăunează fermierilor, aceştia produc circa 70% din produse primind doar 20% din banii fondului".

Producătorii agricoli planificaseră acţiuni de protest pentru ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, dar au renunţat la manifestaţii după ce autorităţile au promis să revină la TVA-ul de 8% în agricultură. În pofida promisiunii guvernării, proiectul de lege respectiv nu a fost adoptat în parlament, iar reprezentanţii majorităţii de guvernământ s-au grăbit să invoce o serie de aspecte tehnice, iscate pe ultima sută de metri. Potrivit afirmaţiilor acestora, Coaliţia de guvernare nu renunţă la idee şi o va analiza în perioada imediat următoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor